Lucian Bute, inclus în Panteonul Sporturilor din Quebec

Lucian Bute a fost inclus în Panteonul Sporturilor din Quebec în semn de recunoştinţă pentru că a marcat istoria provinciei canadiene. Campion mondial timp de cinci ani la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Bute a fost foarte emoţionat înaintea ceremoniei și s-a declarat onorat.

După întreaga mea carieră, să fiu inclus este ceva extraordinar. După ce am devenit campion mondial în 2007, seara asta este practic cea mai importantă pentru mine. Arată că Lucian Bute a făcut ceva pentru sportul în Quebec, pentru a face istorie. Este o onoare şi sunt foarte emoţionat”, a declarat Lucian Bute. Tată a doi copii de cinci şi trei ani, pugilistul are în vedere proiecte în lumea boxului, precum sponsorizarea unei tinere speranţe din România, de exemplu. Cu siguranţă, nimeni nu este într-o poziţie mai bună decât el pentru a arăta calea unui imigrant în ceea ce priveşte modul de integrare în societatea din Quebec, potrivit Radio Canada

Când am ajuns aici, în 2003, nici măcar nu vorbeam franceză sau engleză. M-am integrat bine, Quebecul m-a adoptat. Am putut să vând 20.000 de bilete la Centre Bell pentru fiecare luptă. Astăzi viaţa mea este aici, familia mea este cu mine, aici s-au născut copiii. Chiar sunt ca un adevărat <quebecois>”, a adăugat Bute.

Este un moment frumos. Ca să ajungi acolo, trebuie să marchezi boxul din Quebec şi nu îl marchezi doar devenind campion mondial”, a spus fostul antrenor al lui Bute, Stephane Larouche.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Cine este preotul mare mason, cu o avere uriașă, care conduce...

Prezența preoților, în special a celor cu funcții mari în Biserica Ortodoxă Română, în rândurile masoneriei este arhicunoscută, dar Patriarhia Română a negat că...