Lucrările de construcţii, în creştere în primele 5 luni ale anului

Publicat: 19 iul. 2022, 12:14, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Lucrările de construcţii, în creştere în primele 5 luni ale anului

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele cinci luni ale anului în curs, ca serie brută, cu 3,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,3%, raportat la perioada similară din 2021, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date marţi publicităţii.

În luna mai 2022, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de aprilie, ca serie brută, cu 16,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,6%.

Raportat la luna mai 2021, în mai anul acesta volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 9,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,8%.

Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 3,2%, în primele cinci luni. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+10,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+1,8%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 3,6%. Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+16,2%) şi la clădirile rezidenţiale (+6,6%). Construcţiile inginereşti au scăzut cu 7,0%.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%, în perioada ianuarie – mai 2022, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+8,2%). Scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-4,3%) şi la lucrările de construcţii noi (-0,4%). Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la clădirile nerezidenţiale (+14,2%) şi la clădirile rezidenţiale (+8,5%). Construcţiile inginereşti au scăzut cu 10,8%.

În mai 2022, comparativ cu aprilie 2022, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 16,7%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+27,5%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+23,3%) şi la lucrările de construcţii noi (+13,4%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la lucrările de construcţii inginereşti (+19,2%), clădirile nerezidenţiale (+18,4%) şi la clădirile rezidenţiale (+11,4%).

Volumul lucrărilor de construcţii a urcat, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,6%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+8,6%), lucrările de reparaţii capitale (+5,3%) şi la lucrările de construcţii noi (+0,4%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+9,1%), clădirile rezidenţiale (+5,2%) şi la construcţiile inginereşti (+1,5%).

În mai 2022, faţă de mai 2021, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 9,2%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+16,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+8,8%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 4,2%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut astfel: clădirile nerezidenţiale (+30,0%), clădirile rezidenţiale (+2,2%) şi la construcţiile inginereşti (+1,0%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 3,8%. Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+17,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+2,0%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 9,7%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în mai 2022, raportat la luna similară a anului trecut, la clădirile nerezidenţiale, cu 24,5%. Construcţiile inginereşti şi clădirile rezidenţiale au scăzut cu 3,6%, respectiv cu 1,4%.