Ludovic Orban se așteaptă ca Florin Cîțu să candideze la șefia PNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că există o așteptare ca actualul premier, Florin Cîţu, să candideze pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

„Este evident că există această aşteptare, posibilitate, ca domnul Cîţu să îşi depună candidatura la funcţia de preşedinte al PNL. Asta e decizia dânsului, eu nu îmi permit să comentez, eu mi-am anunţat candidatura şi îmi fac campanie în mod pozitiv, convingându-i pe colegii mei din PNL că am o viziune şi un proiect serios atât pentru PNL, cât şi pentru România”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în judeţul Mureş.

Liderul PNL a adăugat că este liber la competiţie la toate nivelurile, în cadrul partidului.

„E liber la competiţie, la toate nivelurile. Şi la nivel local şi la nivel judeţean. Singurul lucru pe care mi-l doresc e ca peste tot unde avem competiţie, candidaţii să facă o campanie pozitivă, bazată pe proiecte, pe obiective şi mai puţin o campanie în care să îşi atace colegii”, a declarat Orban.

Congresul PNL ar trebui să aibă loc în data de 25 septembrie. La eveniment ar urma să participe aproximativ 5.000 de delegaţi.

Premierul Florin Cîţu a evitat până acum să spună dacă va candida sau nu la șefia partidului.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine este noul inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții

Prin două decizii ale premierului Marcel Ciolacu, oarecum surprinzătoare, s-a schimbat conducerea uneia dintre instituțiile cheie ale României- Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). La...
Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...