Lumea academică din România, în doliu! A murit unul dintre cei mai apreciați profesori

Publicat: 14 mai 2025, 12:32, de Patrisia Brătan, în ACTUALITATE , ? cititori
Lumea academică din România, în doliu! A murit unul dintre cei mai apreciați profesori
sursa foto: Pixabay

Vestea tragică despre moartea lui Alin Fumurescu a îndoliat lumea academică din România. El era împlinit pe toate planurile, mai ales pe cel personal, fiind un profesor îndrăgit de elevi și bunic, de curând. 

Academicienii din România, în doliu după Alin Fumurescu

Alin Fumurescu a murit la vârsta de 57 de ani, în casa părinților lui din Texas. Tristul anunț al morții sale a fost făcut de publicația Dilema, acolo unde profesorul Fumurescu era colaborator.

Alin Fumurescu a fost un cadru didactic care s-a format la noi în țară. Regretatul profesor a absolvit Medicina și Filosofia la Cluj, după care a decis să facă o schimbare radicală în viața sa. În urmă cu mai bine de 20 de ani, Alin Fumurescu a plecat în Statele Unite ale Americii.

Ajuns în America, acesta a obținut doctoratul după care a devenit profesor la Universitatea din Houston. Acolo, acesta a predat Filosofie politică.

Fiica jurnalistului, Ana Fumurescu-Moreno, a publicat un mesaj emoționant pe pagina de Facebook a publicației Dilema.

Nu am avut cea mai bună relație cu tata. Dar, totuși, el m-a învățat să citesc, să scriu, să desenez. Să apreciez muzica clasică, Dalida, Edith Piaf. Datorită lui, cînd alți copii erau cu nasu-n videogames, eu eram cu nasu-n carte, regizam piese de teatru cu copii din cartier, și cream propriile mele “ziare”.

Tata m-a pus să citesc Pe aripile vîntului la 11 ani și Anna Karenina la 12, să învăț engleza și franceza, să scriu și să public, să fac doctoratul. El mi-a publicat primul articol, în Ziua, cînd eram în clasa a III-a, și el mi-a corectat primele lucrări la universitate; mai tîrziu mă ruga el pe mine să-i corectez articolele și cărțile”, scrie fiica îndurerată la începutul mesajului.

Mesajul de adio al fiicei profesorului se încheie cu amintiri care vor rămâne de acum și pentru totdeauna.

Pentru mine, Alin Fumurescu nu a fost “redactor șef,” nici “domn profesor,” ci “tata”. Și, în ultimii ani, “Bunicu” – mai precis, “Bunicu lu’ piticu’”. Datorită lui tata, la un an, Sofia se juca cu bustul lui “Nenea Socrate” și cerea să i se citească din “Nenea Corto”. Datorită lui tata, la 18 luni, Sofia putea identifica pe nume fiecare filozof din Școala din Atena a lui Rafael. Datorită lui tata, la 3 ani jumate, Sofia a început să citească — și să fie mîndră de asta.

În fiecare zi, tata și Sofia își făceau somnul de după-amiază. Dar tata insista că el, de fapt, nu doarme – “închid ochii și mă gîndesc”.

Gîndește-te-n pace, tată.

Ana, fiica lui”, conchide femeia.

Vezi și: Lumea Hollywood-ului, mai săracă! A murit un actor celebru la doar 45 de ani

Alin Fumurescu a avut succes și în domeniul jurnalistic

În paralel cu activitatea academică, Alin Fumurescu a cochetat și cu jurnalismul. De-a lungul timpului, profesorul a colaborat cu mai multe publicații din România. După 1989, regretatul jurnalist a fost redactor-șef al revistelor NU, Ziua de Nord-Vest și Ziarul de Cluj.

Acesta a fost mereu la curent cu ultimele informații, fapt care i-a permis își expună părerile în publicații. Drept dovadă, de-a lungul carierei sale, acesta a publicat numeroase articole și editoriale în publicații precum Cotidianul, Dilema și pe Contributors.ro.

A fost un jurnalist și un profesor apreciat pentru munca sa. Lucrarea Compromisul. O istorie politică și filosofică s-a numărat printre cele mai bune titluri academice publicate în Statele Unite ale Americii.

Fumurache a fost împlinit din toate punctele de vedere, de la partea profesională și până la cea personală. Era căsătorit și avea împreună cu soția lui trei copii. În urmă cu puțin timp, acesta devenise și bunic.