Luptă pentru șefia SRI și SIE: PSD și PNL își dispută nominalizările. Varianta lui Nicușor Dan, respinsă (Surse)
Negocierile pentru numirea noilor șefi pentru Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE) au intrat într-o etapă decisivă: PNL și PSD își promovează propriile opțiuni, în timp ce propunerea inițială a președintelui Nicușor Dan a fost respinsă, potrivit unor surse politice.
PNL: Predoiu și Abrudean
Pentru conducerea Serviciului Român de Informații, PNL susține două nume mari din politică, potrivit G4Media:
- Cătălin Predoiu, ministrul de interne
- Mircea Abrudean, președintele Senatului
Varianta propusă inițial de președintele Nicușor Dan, avocatul Gabriel Zbârcea, a fost respinsă în urma discuțiilor politice din coaliție, spun sursele apropiate negocierilor. Acesta a picat din cauza simpatiilor sale neo-legionare. PSD împreună cu PNL au refuzat de la început propunerile lui Nicușor Dan. Ulterior, liderul social-democrat Sorin Grindeanu a vorbit că refuză „personaje care se identifică cu discursul partidului extremist AUR”.
PSD, mai multe variante pentru SIE
Pe de altă parte, PSD are pe puțin trei variante pentru conducerea Serviciului de Informații Externe.
- Cel mai răspândit nume rămâne consilierul prezidențial Marius Lazurcă
- În discuții au mai fost menționați Vasile Dâncu, Claudiu Manda și europarlamentarul Andi Cristea.
Încă nu a fost stabilit un acord final între partenerii de guvernare.
Un alt nume pomenit informal pentru SRI este Florin Vlădică, din interiorul Administrației Prezidențiale. Totuși, el ar avea șanse mai mici de susținere oficială, mai ales din partea liberalilor.
„S-a mai făcut un pas în numirea șefilor de servicii. Președintele va numi șefi conveniți cu toate partidele din coaliție. Este de așteptat ca numirea pentru șefia SRI să fie susținută de PNL, iar SIE să rămână unui candidat agreat și de PSD”, au declarat sursele G4Media.
Funcția de director al SRI este vacantă de mai bine de doi ani și jumătate, după plecarea lui Eduard Hellvig. Nicușor Dan nu a făcut până acum nicio nominalizare oficială, dar a declarat că va lua o decizie într-un termen „rezonabil”, în urma consultărilor cu majoritatea parlamentară.
Numirea șefilor SRI și SIE face parte dintr-un pachet politic mai amplu
Procedura de numire a conducerii SRI și SIE face parte dintr-un pachet politic mai amplu, care vizează și numirea șefilor parchetelor, context în care PSD, principalul partid din Parlament, are un rol decisiv.
Discuțiile scot la iveală tensiunile din coaliție privind controlul asupra serviciilor de informații, într-o perioadă în care fiecare partid încearcă să își consolideze influența la nivel instituțional.