Lupte grele: Scandalul șampaniei între Rusia și Franța. Cine e de vină

Ministrul francez al Agriculturii, Julien Denormandie, afirmă că „şampanie”, este un nume care poate fi folosit doar pentru vinurile spumante din regiunea omonimă din Franţa.

Aceasta deşi în decursul timpului alte ţări au încercat să susţină că denumirea este a lor, potrivit Reuters.

Reacția ministrului francez vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Rusia a adoptat o lege care obligă producătorii străini de şampanie să îşi eticheteze produsul drept „vin spumant”. Conform unei legi promulgate de Vladimir Putin, numai vinul efervescent produs în Rusia poate fi denumit drept „şampanie”, în timp ce producătorii străini vor trebui să modifice denumirea băuturii lor, transmite Agerpres.

Denumirea „şampanie” are protecţie legală în 120 de ţări

Vă puteţi imagina reacţia autorităţilor franceze, a declarat ministrul Denormandie, la un post de radio, adăugând că cuvântul (şampanie) vine din frumoasa regiune franceză unde este produsă şampania”.

Organizaţia profesională Comite Champagne, asociația comercială care reprezintă interesele producătorilor independenți de șampanie, a dat publicităţii un comunicat în care cere diplomaţilor francezi şi europeni să se implice în schimbarea legii din Rusia. În plus, cei doi copreşedinţi ai Comite Champagne, Maxime Toubart şi Jean-Marie Barillere, au făcut un apel la toţi membrii organizaţiei ca să oprească livrările spre Rusia, pentru un moment. Cei doi susţin că denumirea „şampanie” are protecţie legală în 120 de ţări.

Rusia importă aproximativ 50 de milioane de litri de vin spumant

Comite Champagne deplânge faptul că această lege nu asigură consumatorilor ruşi informaţii clare şi transparente cu privire la originea şi caracteristicile vinului, se arată în comunicatul organizaţiei profesionale, care adaugă că legea subminează două decenii de discuţii între Rusia şi Uniunea Europeană. În prezent, Rusia importă aproximativ 50 de milioane de litri de vin spumant în fiecare an, dintre care 13% este şampanie franţuzească. Există deja disponibile mai multe mărci de „şampanie” rusească, produse în regiunile din sudul Rusiei, precum Krasnodar şi Rostov, şi care se comercializează chiar şi cu 270 de ruble, adică aproximativ trei euro pe litrul.

Franţa protejează termenul „şampanie”, iar Uniunea Europeană şi multe alte ţări rezervă acest termen numai pentru vinul produs în regiunea cu acelaşi nume, Champagne, din nord-estul Franţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...