Macron: „A existat o alegere deliberată a preşedintelui Putin de a lansa războiul, când încă mai puteam negocia pacea”

Preşedintele francez Emmanuel Macron afirmă că este util să „lase deschisă calea” dialogului cu Moscova pentru a obţine oprirea ofensivei sale din Ucraina, însă denunţă în acelaşi timp duplicitatea omologul său rus, Vladimir Putin, transmite AFP.

Macron a declarat, la sfârşitul summitului extraordinar UE de la Bruxelles, că a avut joi „un schimb franc, direct, rapid” cu Vladimir Putin căruia i-a solicitat „încetarea luptelor cât mai curând posibil”. Nu în ultimul rând, iI-a cerut să discute cu Volodimir Zelenski, la solicitarea preşedintelui ucrainean.

„Cred că ţine de responsabilitatea mea (…) ca, deşi condamnând, sancţionând şi continuând să acţionez, să las această cale deschisă pentru ca în ziua în care vor putea fi îndeplinite condiţiile să obţinem o încetare a ostilităţilor”, a afirmat preşedintele Franţei.

Duplicitatea lui Putin

Emmanuel Macron a vorbit și de duplicitatea Kremlinului, în condițiile în care cu puţin timp înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia încă se discuta detaliile implementării acordurilor de la Minsk.

„Deci, da, a existat duplicitate, a existat o alegere deliberată şi conştientă a preşedintelui Putin de a lansa războiul atunci când încă mai puteam negocia pacea”, a precizat preşedintele Macron.

El spune că Rusia a sfidat toate principiile care reglementează dreptul internaţional în dorința de a reface vechiul imperiu.

„Trebuie să tragem toate concluziile din alegerea preşedintelui Putin de a dori să bâlbâi istoria europeană şi de a ne readuce la logica imperiului şi a confruntării, de a nesocoti toate principiile care reglementează dreptul internaţional”, a mai declarat Emmanuel Macron.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...