MAE rus: Nu vă fie frică, Rusia nu a ameninţat niciodată NATO

Rusia nu a ameninţat niciodată NATO şi nici acum nu ameninţă Alianţa Nord-Atlantică, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

“Nu vă fie frică, Rusia nu a ameninţat niciodată Alianţa şi nici acum nu o ameninţă. Dar Rusia nu poate să nu reacţioneze la cursul de confruntare al NATO faţă de ea”, a afirmat Zaharova, citată de Interfax.

Consolidarea forţelor militare ale NATO pe flancul său estic, în urma a ceea ce Rusia numeşte o “operaţiune militară specială” în Ucraina, este “provocatoare prin însăşi natura sa” şi nu contribuie la asigurarea securităţii în Europa, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, scrie Agerpres.

Ea a denunţat că “descurajarea Rusiei a devenit din nou scopul principal al blocului nord-atlantic”.

„În ultimele zile, Alianţa Nord-Atlantică şi-a sporit numărul grupurilor sale multinaţionale din Europa de Est, numărul avioanelor care participă la misiuni de patrulare etc”, a afirmat Maria Zaharova, citată de Interfax, “omiţând” să spună că NATO a luat toate aceste măsuri de întărire a flancului său estic după invadarea Ucrainei de către Rusia în cel mai mare conflict din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ana Birchall a demisionat de la Nuclearelectrica! Ce a supărat-o

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a rezistat la Nuclearelectrica doi ani și două luni. Azi și-a anunțat plecarea. Ana Birchall a anunțat că...

România va elibera vize Schengen pentru cetățenii ruși

România va începe pentru prima dată să elibereze vize Schengen pentru cetățenii ruși începând cu data de 31 martie. Cererea poate fi înaintată la...