Magistrala M2 de metrou, prelungită cu 3 stații în comuna Berceni

Publicat: 24 nov. 2022, 07:25, de Florentin Lucaniuc, în ECONOMIE , ? cititori
Magistrala M2 de metrou, prelungită cu 3 stații în comuna Berceni

Noul traseu al magistralei M2 va pleca de la stația Tudor Arghezi, va avea o lungime de trei kilometri ce va putea fi parcurs într-un interval de 10 minute. În acest moment, această distanță este parcursă, la orele de vârf, în 30-40 de minute.

Primăria Sectorului 4 al Capitalei a explicat că, anticipând tendințele de dezvoltare a zonei de sud pentru următorii 20 de ani, au fost analizate trei potențiale opțiuni de traseu: cu metroul (subteran și suprateran), cu tramvaiul și cu autobuzul (suprateran).

„Ulterior, evaluând criterii precum lungimea traseului, durata de deplasare, fluidizarea și siguranța traficului, impactul zgomotelor și al emisiilor poluante asupra rezidenților, raportul beneficiu-cost, dar și potențialul de dezvoltare, varianta de transport cu metroul s-a dovedit a fi opțiunea strategică recomandată, obținând, de altfel, cel mai mare punctaj dintre variantele analizate”, se arată într-un comunicat al instituției.

Mai exact, studiul relevă faptul că traseul dintre stații poate fi parcurs în cel mai scurt timp cu metroul, față de tramvai și autobuz, dar și că infrastructura de metrou poate asigura cea mai mare capacitate de transport, respectiv aproximativ 10.000 de călători pe zi față de 5.200 călători pe zi și 2.800 călători pe zi în cazul utilizării tramvaiului sau a autobuzului.

Menționăm faptul că, în urmă cu un an, a fost semnat acordul-cadru pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, ce aveau un termen de finalizare de 9 luni.

Costurile, împărțite în mod egal de autorități

Studiile de prefezabilitate și fezabilitate costă 5 milioane de lei și vor fi realizate de asocierea dintre SC. Concrete Design Solution (lider de asociere), SC Bau Stark SRL, Yardman SRL și Euro Building Ideea, a precizat edilul Sectorului 4.

Costurile cu studiile de prefezabilitate si fezabilitate vor fi suportate in mod egal de catre Consiliul Judetean Ilfov si Consiliul Local Sector 4, prin virarea a 50% din valoarea contractului de catre CJ Ilfov in bugetul sectorului 4 al Municipiului Bucuresti, dupa inregistrarea facturilor si documentelor justificative aferente contractelor”, potrivit unui comunicat transmis de Metrorex, pe 1 noiembrie 2021, când a fost stabilit acordul pentru extinderea magistralei M2.

După finalizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, autoritățile vor demara licitațiile pentru executarea lucrărilor.

Valoarea totala a investitiei va rezulta din documentatia aferenta studiului de fezabilitate/proiectului tehnic dupa indeplinirea obiectului asocierii, toata infrastructura aferenta obiectivului (cale de rulare, statie de metrou, etc) va intra in proprietatea publica a statului si va fi concesionata Metrorex”, mai arată Metrorex.