Populația Afganistanului, în pericol de foamete. ONU: Milioane de copii vor muri

Mai mult de jumătate din populația Afganistanului este în pericol de foamete, din cauza crizei economice cu care se confruntă. Lucrurile par să se înrăutățească de la o zi la alta, avertizează ONU, care adaugă faptul că, dacă situația nu se va îmbunătăți, milioane de copii vor pierde lupta cu viața.

Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM), David Beasley, a declarat că 22,8 milioane de persoane – mai mult de jumătate din populaţia de 39 de milioane de locuitori a Afganistanului – se confruntă cu o nesiguranţă alimentară acută şi se „îndreaptă către foamete”, comparativ cu 14 milioane cu doar două luni în urmă.

Copiii vor muri. Oamenii vor muri de foame. Lucrurile se vor înrăutăţi mult. Nu ştiu cum s-ar putea ca milioane de oameni, mai ales copii, să nu moară în ritmul în care mergem cu lipsa finanţării şi prăbuşirea economiei”, a declarat acesta, potrivit Reuters.

Afganistanul a intrat într-o criză profundă în august după ce talibanii au înlăturat guvernul susţinut de Occident, iar miliarde de dolari destinate economiei dependente de ajutor financiar au fost blocate.

Criza alimentară, agravată de schimbările climatice, era resimţită în Afganistan chiar înainte de sosirea la putere a talibanilor.

Ceea ce estimam se întâmplă mult mai repede decât am anticipat. Kabulul a căzut mai repede decât oricine a anticipat şi economia se prăbuşeşte şi mai repede”, a mai spus Beasley.

Oficialul ONU a declarat că banii alocaţi pentru ajutor pentru dezvoltare ar trebui realocaţi pentru ajutor umanitar, ceea ce unele ţări au făcut deja, sau fondurile îngheţate ar trebui canalizate prin intermediul Programului Alimentar Mondial.

Trebuie deblocate aceste fonduri pentru ca oamenii să poată supravieţui”, a mai spus el.

Programul Alimentar Mondial are nevoie de până la 220 de milioane de dolari lunar pentru a furniza parţial alimente pentru cele aproape 23 de milioane de persoane vulnerabile în condiţiile în care iarna se apropie. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Nu vă lăsați păcăliți! Politicienii nu sunt mesageri divini

Nicolae Ciucă a invocat inspirația divină când a decis să formeze alianța cu PSD. ”Dumnezeu ne-a luminat mintea”, a declarat el. Gabriela Firea este...

Cheltuielile cu salariile, bonusurile și indemnizațiile de la CE Valea Jiului...

Complexul Energetic Valea Jiului a devenit operațional din luna octombrie 2023, prin preluarea activelor importante de la Complexul Energetic Hunedoara. Cheltuielile Complexului Energetic Valea...