Mai mulți cercetători medaliați pentru merite științifice au înapoiat distincțiile!

Publicat: 08 nov. 2021, 21:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Mai mulți cercetători medaliați pentru merite științifice au înapoiat distincțiile!

Mai mulți eminenți cercetători brazilieni care au primit una dintre cele mai înalte distincții din stat, au înapoiat medaliile, în semn de protest față de excluderea a doi dintre colegii lor, de către președintele Jair Bolsonaro (foto).

Președintele brazilian a desemnat 25 de oameni de știință pentru a primi Ordinul Național pentru Merite Științifice, ca semn de recunoaștere pentru contribuția adusă științei și tehnologiei. Ulterior, după doar câteva zile, liderul brazilian a scos de pe listă două persoane, într-o aparentă răzbunare la adresa acestora, pentru cercetările lor care dovedesc ineficiența hidroxiclorochinei în combaterea Covid-19, potrivit BBC.

O Comisie de anchetă parlamentară (CPI) din cadrul Senatului brazilian a cerut în octombrie inculparea preşedintelui Jair Bolsonaro cu privire la zece infracţiuni ”intenţionate”, în cursul pandemiei covid-19, inclusiv cu privire la ”crimă împotriva umanităţii”, relatează AFP.