Maia Sandu, apreciată la Harvard Kennedy School

Publicat: 27 mai 2022, 08:45, de Nina Marcu, în POLITICĂ , ? cititori
Maia Sandu, apreciată la Harvard Kennedy School

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu face, tot mai mult, impresie pe unde se duce. După ce… a dat cep la butoaiele cu bârfă, că se îmbracă și se încalță, că umblă, că se poartă modest, sub ceea ce îi conferă și-i impune statutul, Sandu a fost aplaudată de absolvenții Universității Harvard Kennedy School, SUA, unde a susținut un discurs.

Aici, la Boston, ea a vorbit în calitate de absolventă a reputatei universități. Maia Sandu și-a obținut diploma de master în administrație publică la Kennedy School în 2010. Doi ani a lucrat la Banca Mondială Washington, pe post de consilier principal. Apoi, s-a întors în Republica Moldova, hotărâtă să-și folosească abilitățile pentru a repara un sistem politic corupt despre care spunea că distruge mica fostă republică sovietică cuprinsă, între Ucraina și România.

A fost ministru al Educației din 2012 până în 2015, a înființat un partid politic pro-european și a devenit prim-ministru pentru scurt timp în 2019. Ea și-a descris prioritatea principală ca fiind aceea „de a face oamenii să creadă din nou în țara lor”. Sandu a stat doar cinci luni în funcție, fiind îndepărtată de oligarhii miliardari și de susținătorii socialiști ai lui Igor Dodon, cărora nu le-au convenit multe la ea, dar, în primul rând că e femeie și-și permite să țină frâie prin administrația țării.

Dar Maia Sandu se întoarce pe scena politică în decembrie, 2020, când câștigă președinția Moldovei cu un scor zdrobitor. În discursul de la Boston, Sandu a fost receptată drept  „un exemplu impresionant pentru studenții de la Harvard Kennedy School în legătură cu ceea ce înseamnă să fii un lider public și un funcționar public bazat pe principii și eficient”, după cum au spus oficialitățile americane.

Care au mai precizat: „Decizia ei de a se întoarce acasă și de a intra în lupta politică și hotărârea ei de a contesta interesele create pentru a reduce corupția și a crea noi oportunități pentru moldoveni, oferă modele importante pentru clasa de absolvenți din acest an. Suntem atât de încântați că ea a acceptat invitația noastră la începutul acestui an de a ne ține adresa de absolvire și așteptăm cu nerăbdare să poată veni.”

Sandu a studiat managementul la Academia de Studii Economice din Moldova și a obținut un master în relații internaționale la Academia de Administrație Publică. Ea a lucrat în biroul Băncii Mondiale din capitală, Chișinău, și în roluri guvernamentale și de consultanță înainte de a veni să studieze la Școala Kennedy. Vorbește bine limbile rusă și engleză, în afară, desigur, de româna maternă.

Vizita Maiei Sandu la Boston a coincis cu ziua ei de naștere. Pe 24 mai a împlinit 50 de ani. Și, pentru că tot se afla în SUA, președintele Moldovei s-a întâlnit cu mai mulți moldoveni stabiliți aici. A fost, de asemenea, oaspete al unui restaurant moldovenesc din Boston, care se numește chiar așa: Moldova. A venit doar să-și salute conaționalii. Nu s-a întins la paranghelii cu ei.

Cert este că, peste tot, pe unde a fost în această ieșire din țară, a lăsat impresie bună.