Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului” de publicația The Telegraph
Într-un an marcat de presiuni geopolitice, război informațional și tentative de destabilizare a statelor de la granița Uniunii Europene, o figură politică din estul continentului a atras atenția presei internaționale. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată „Liderul Mondial al Anului 2025” de publicația britanică The Telegraph, care o descrie drept „liderul pe care Putin nu a reușit să-l frângă”.
„O linie de front a democrației europene”
În analiza dedicată acestui titlu, jurnaliștii britanici subliniază că Maia Sandu a sfidat presiunile Kremlinului și a transformat Republica Moldova într-o veritabilă linie de front a democrației europene. Publicația notează că, într-un context internațional în care valorile democratice au fost constant puse la încercare, șefa statului moldovean s-a impus drept unul dintre cei mai fermi apărători ai decenței politice.
„Poate că este cel mai sărac șef de stat din lume. Însă, într-un an în care decența a fost supusă unor încercări constante, Maia Sandu s-a dovedit a fi cel mai puternic apărător al acesteia”, scrie The Telegraph.
Un președinte cu venituri modeste
Publicația britanică face referire și la situația materială a Maiei Sandu, menționând că salariul său este de sub 1.000 de lire sterline pe lună. Președinta Republicii Moldova a vorbit în repetate rânduri despre acest aspect, explicând că nu mai dispune de economiile realizate în perioada în care a lucrat în cadrul Banca Mondială, la Washington.
Între 2010 și 2012, Maia Sandu a ocupat funcția de consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale, experiență profesională pe care presa occidentală o invocă frecvent atunci când analizează profilul său de lider pro-occidental.
Atacuri informaționale și ingerințe rusești
The Telegraph amintește de atacul informațional fără precedent lansat de Federația Rusă în preajma alegerilor prezidențiale din anul trecut, dar și în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Pe lângă campaniile de dezinformare, autoritățile de la Chișinău au documentat scheme ample de corupere electorală.
Acestea au fost atribuite așa-numitei rețele coordonate de Ilan Șor, oligarh fugar, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Investigațiile jurnalistice și acțiunile instituțiilor de drept au indicat implicarea directă a Rusiei în finanțarea unor actori politici din Republica Moldova.
Destructurarea „grupării Șor”
În urma intervențiilor autorităților moldovene, structurile de forță au anunțat destructurarea rețelei coordonate de Ilan Șor. Retragerea acestuia din politică a fost anunțată chiar de Șor, la aproape două luni după alegerile parlamentare, într-un moment considerat de analiști drept o consecință directă a presiunii judiciare și politice.
Scrutinul parlamentar din toamna acestui an a consolidat poziția politică a Maiei Sandu. Partidul Acțiune și Solidaritate, formațiunea fondată de actuala președintă în 2015, a obținut 53 din cele 101 mandate în Parlamentul Republicii Moldova.
Campania electorală a fost marcată de scandaluri, dezvăluiri și anchete jurnalistice privind ingerințele externe, însă rezultatul a confirmat orientarea pro-europeană a majorității alegătorilor. În acest context, The Telegraph apreciază că desemnarea Maiei Sandu drept „Liderul Mondial al Anului” reflectă nu doar rezistența unui lider, ci și direcția aleasă de un stat aflat sub presiune geopolitică constantă.