Maia Sandu explică în ce condiții ar vota „DA” pentru unirea Republicii Moldova cu România
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a abordat în premieră subiectul unui posibil referendum privind unirea cu România, în cadrul unui interviu amplu acordat podcastului britanic găzduit de jurnaliștii Rory Stewart și Alastair Campbell. Discuția, care a durat peste o oră, a acoperit atât provocările interne ale Moldovei, cât și presiunile externe exercitate de Rusia asupra proceselor democratice din țară.
În dialogul cu cei doi jurnaliști britanici, Sandu a vorbit despre copilăria sa în perioada Uniunii Sovietice, despre modul în care limba română și identitatea națională au supraviețuit regimului comunist, dar și despre mișcările de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80. „La sfârșitul anilor 80 au fost mișcările de renaștere națională și, bineînțeles, au fost discuțiile despre reunirea cu România, deoarece Moldova a fost parte din România înainte. Dar atunci nu puteam ști câți oameni ar fi votat, pentru că nu am avut un referendum. Dar dacă e să judecăm după numărul celor care au participat la mișcările de renaștere și după numărul celor care au ieșit în stradă, sute de mii, putem spune că am fi avut un suport pentru reunirea cu România”, a explicat președintele.
Întrebată franc dacă ar susține unirea Moldovei cu România, Maia Sandu a răspuns fără ezitare: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România.” Totuși, lidera de la Chișinău a subliniat că, în prezent, nu există o majoritate în rândul cetățenilor care să susțină unirea, în timp ce sprijinul pentru aderarea la Uniunea Europeană rămâne majoritar. „Ca președinte al Republicii Moldova, înțeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, dar există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea”, a precizat Sandu.
În același interviu, Maia Sandu a atras atenția asupra influenței continue a președintelui rus Vladimir Putin în regiune și în Uniunea Europeană. „Privind la ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, și la ce se întâmplă în lume, devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană. Putin își dorește să controleze Europa, iar oamenii încă nu văd cât de mult se implică în treburile interne ale Uniunii Europene”, a declarat lidera de la Chișinău.