Mall invadat de gândaci în Mureș. Se aflau peste tot, inclusiv pe holuri

Publicat: 24 ian. 2024, 15:21, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Mall invadat de gândaci în Mureș. Se aflau peste tot, inclusiv pe holuri

Comisarii de la Protecția Consumatorului au închis un mall din Târgu Mureș, din cauza gândacilor care se aflau peste tot, de la spaţiile de depozitate a materiilor prime şi producţie, până pe holuri.

Comisarii de la CJPC Mureş au verificat mai mulţi operatori economici, prestatori de servicii alimentare din Shopping City din Târgu Mureş, după ce au primit, marți, o sesizare, în care se reclama existenţa gândacilor în mall. Până la remedierea deficiențelor, comisarii au dispus măsura de oprire temporară pentru întregul mall.

„Astfel, în patru unităţi de alimentaţie publică s-au depistat gândaci în spațiile de depozitate a materiilor prime şi producţie, precum şi în spaţiile adiacente (holuri, oficii de depozitare a materialelor de curăţenie, diverse anexe etc.).S-au dispus măsurile de opriri temporare a prestărilor de servicii de alimentaţie publică”, a transmis CJPC Mureş.

De asemenea, au mai fost sancţionați cu amenzi și alți trei operatori economici din cauza altor deficiențe. În total au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei.