Mamaia nu mai este preferata turiştilor de 1 Mai. Băile Felix, noua vedetă

Publicat: 20 apr. 2024, 10:54, de Viorela Pitulice, în Turism , ? cititori
Mamaia nu mai este preferata turiştilor de 1 Mai. Băile Felix, noua vedetă

În acest an, sunt așteptați mai puțini turiști pe litoral în minivacanța  de 1 Mai şi Paşte, față de anul trecut, motivul fiind faptul că nu se mai organizează un festival care în 2023 a atras mulți tineri.  În topul preferințelor, Mamaia a căzut pe locul doi după Băile Felix.

Dacă anul trecut tinerii veneau la mare de 1 Mai pentru a participa la festivalul Beach Please, organizat la Costineşti,  după cum a declarat secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin, acum situația este cu totul alta, iar așteptările hotelierilor sunt destul de rezervate.

În 2023, în minivacanţa de 1 Mai pe litoral au fost peste 80.000 de turişti.

„Avem o problemă pe litoralul românesc legată de numărul de turişti. Anul trecut, ştiţi bine că am aşteptat de 1 Mai 80.000 de turişti şi am depăşit această cifră. Dar am avut un festival mare, care a atras foarte mulţi vizitatori, foarte mult public, foarte multă imagine bună până la urmă, la Costineşti. Vorbim despre Beach Please, un eveniment care a apărut aşa, ca o săgeată, ca o rachetă şi a explodat, să zicem aşa, în mai multe sensuri, însă nu îl mai avem anul acesta de 1 Mai. (…) Se mută ca perioadă. Asta face ca numărul de turişti care vor ajunge în zonă în jurul datei de 1 Mai să poată părea, cel puţin acum, la acest moment, clar mai mic. Au alt eveniment, dar nu vom putea vorbi de numărul acela mare de turişti pe care l-a atras Beach Please. Însă, va fi un test şi o provocare şi pentru noi (…), să vedem cum administrăm acest dublu eveniment”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Corina Martin.

Cei care ajung totuți pe litoral vor putea să se bucure de un festival de muzică electronică Sunwaves, care se va desfăşura în perioada 1 – 7 mai în staţiunea Mamaia. Ioan Borzea, organizatorul manifestării, spune că la ediţia din acest an este așteptat un număr mai mic de turiști.

„Multă lume vine din afară, în jur de 5.000 – 6.000 de străini, dar faţă de anul trecut, sunt mai puţini cu 2.000 de această dată, nu ştiu din ce cauză. De obicei noi avem creştere de 30% în fiecare an, dar anul ăsta este primul an în care a scăzut numărul de turişti”, a recunoscut Borzea.

Pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşte cea mai vândută staţiune este Băile Felix, urmată de Mamaia şi Călimăneşti – Căciulata, a afirmat vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Adrian Voican.

În acest an, preţul mediu al biletelor rezervate este mai ridicat cu 20%.

„Preţul mediu al biletelor rezervate de 1 Mai a crescut (…) cam cu 20%. Preţurile variază de la 300 – 400 de lei, să zicem 500 de lei, pentru un sejur simplu în mai multe staţiuni, cu cazare şi eventual cu mic dejun, dar poate să ajungă până la 3.000 – 4.000 de lei dacă este cu mese festive, cu evenimente, cu cazare de calitate la patru sau cinci stele. Aşa că preţuri sunt pentru toate buzunarele. Ca grad de ocupare, Vama Veche este aproape de 100%, dar aici nu sunt aşa de multe locuri de cazare”, a precizat Voican.

Mai rămâne doar ca și vremea să țină cu cei care vor să-și petreacă minivacanța de 1 Mai și Paște la mare.