Mânăstirea Sfântul Proroc Ilie din Nicoreni

Publicat: 23 oct. 2022, 23:00, de Nina Marcu, în SOCIAL
Mânăstirea Sfântul Proroc Ilie din Nicoreni
manastire moldova

La Mânăstirea Sfântul Proroc Ilie din Nicoreni, adică la aproape 200 de kilometri de Chișinău, se robotește, cu migală și temeinicie, pe mai multe… fronturi, dacă asta este exprimarea corectă.

Cei peste 40 de călugări și ascultători ai sfântului locaș au îndeletniciri precise și diverse. Care pe la biblioteca mânăstirii, care pe la vite și păsări, care pe la livadă, vie și sere, care în atelierele de prelucrare a lemnului unde confecționează rame, iconostase şi alte articole bisericești.

Dar, pentru că mânăstirea are nevoie de o clopotniță nouă, se lucrează și la aceasta. Va fi, practic, aici, la Mânăstirea Sfântul Proroc Ilie din Nicoreni, cea mai înaltă clopotniță a bisericilor și mânăstirilor din Moldova, ea fiind proiectată să aibă 49 de metri înălțime.

Piatra de temelie a clopotniței a fost pusă anul trecut, în aprilie. Starețul mânăstirii, arhimandritul Vlasie Ușurelu, preconizează că lucrările ar costa cam 15-16 milioane de lei și lucrarea ar putea fi finalizată repede, dacă se adună suma necesară de bani și dacă meșterii care se ocupă de construcție sunt serioși.

Mânăstirea Sfântul Proroc Ilie a fost construită în anul 1993 și îmbină stilul rusesc cu elementele arhitecturii moldovenești tradiționale. Locașul are două nivele, la fiecare nivel câte trei altare. O catedrală cu șase altare este o raritate, doar la Mânăstirea Hâncu mai există o biserică cu șapte altare. Și, acum, va fi deosebită și prin înălțimea clopotniței.