Marcel Ciolacu a spus că nu se măresc taxele! Premierul, mesaj clar pentru investitorii străini

Publicat: 27 feb. 2024, 14:01, de Filon Stan, în POLITICĂ , ? cititori
Marcel Ciolacu a spus că nu se măresc taxele! Premierul, mesaj clar pentru investitorii străini
Marcel Ciolacu a spus ca nu se maresc taxele

Premierul Marcel Ciolacu a venit, marți, cu o promisiune pentru investitorii străini. Șeful Executivului a precizat că nu vor fi mărite taxele!

Marcel Ciolacu, premierul României, a declarat marţi că vine cu o promisiune în faţa investitorilor străini, şi anume că nu se măresc taxele nu se va ieşi cu niciun milimetru din coordonatele financiare stabilite cu Comisia Europeană! Declarația a fost făcută la AmCham CEO Business Forum.

Marcel Ciolacu a spus că nu se măresc taxele

”Am venit astăzi în faţa dumneavoastră alături de cei mai importanţi miniştri ai Guvernului României, pentru că avem un obiectiv comun: să stabilim ce avem de făcut împreună pentru ca firmele dumneavoastră să aibă un profit cât mai mare în acest an şi în viitor. Dacă dumneavoastră câştigaţi mai bine în România, economia ţării va avansa, iar statul va avea resurse să ducă mai multe fonduri în infrastructură, sănătate şi educaţie”, a spus premierul în discurs.

Marcel Ciolacu a ținut să mai precizeze că la finalul acestui calendar electoral, România va respinge demagogia şi populismul. El a precizat că simplificarea calendarului electoral prin comasarea alegerilor şi devansarea scrutinului prezidenţial dă României şansa de a-şi proteja viitorul economic şi a-şi continua marile proiecte de investiţii. A vorbit despre cinci obiective de investiții strategice.

”Vă propun să dezvoltăm împreună cinci obiective de investiţi strategice şi mecanismele de finanţare cele mai adecvate. Noi venim cu reglementări eficiente pentru facilitarea afacerilor, stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă bine plătite. Adăugam investiţii publice record din fonduri europene, buget şi surse atrase, scheme de ajutor de stat, garanţii, granturi şi alţi stimuli economici. Dumneavoastră, investitorii americani, veniţi şi participaţi, pe lângă know how şi tehnologie, cu specialişti şi investiţii private, cu inovare şi potenţial de export”, a transmis şeful Executivului.

Marcel Ciolacu a precizat că a setat deja un etalon de investiţii publice de minim 7% din PIB care trebuie să reprezinte o medie şi pentru următorii 4-5 ani.

”Asta înseamnă că în perioada 2024-2028 putem investi în economie circa 700 miliarde lei din fonduri europene şi de la bugetul de stat. România nu mai are timp de proiecte mici! Dinamica economică şi provocările de Securitate sunt atât de mari încât este nevoie să ardem etape şi să accelerăm proiecte majore. Iar pentru proiecte majore este nevoie de parteneri precum dumneavoastră, corporaţii mari cu experienţă solidă în spate”, a spus Ciolacu.