Marcel Ciolacu: „Este total neserios să venim cu alte modificări fiscale”

Publicat: 20 oct. 2023, 12:15, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Marcel Ciolacu: „Este total neserios să venim cu alte modificări fiscale”

Premierul Marcel Ciolacu a respins, în ședința de Guvern de vineri, noi modificări la Codul Fiscal. Asta după ce pachetul de măsuri fiscale tocmai a trecut de Curtea Constituțională.

„Este esențial că pachetul de măsuri fiscale a trecut de Curtea Constituțională și se poate aplica.

Acum trebuie să programăm urgent întâlniri cu patronate și sindicate ca să stabilim împreună cuantumul necesar creșterii salariului minim din construcții și agricultură, astfel încât prin plata CASS nimeni să nu piardă vreun leu la salariu.

Mai mult, din punctul meu de vedere, ar fi o abordare total neserioasă să venim cu alte modificări la Codul Fiscal, după această lege de asumare.

Consider că prioritatea Guvernului și a Parlamentului este de a închide jalonul din cererea de plată numărul 4, reforma fiscală, care va avea aplicare în anul 2025.

Este total neserios să venim cu alte modificări când abia acum legea de asumare a plecat către promulgare.

Pentru mine prioritatea, și aștept după promulgare, propunerile de reorganizare de la toate ministerele din Guvernul României, agențiile și companiile, după promulgare având cadrul legal pentru a se face acest lucru.

Altă veste bună este că reforma pensiilor speciale a fost promulgată. Este cel mai greu și mai important jalon din PNRR îndeplinit în acest an, de care depinde încasarea a încă 3 miliarde de euro. Acum putem merge mai departe și avem nevoie vitală de bani europeni.

De exemplu doar domnul ministru Grindeanu ne solicită și va primi astăzi 800 milioane lei din fondul de rezervă ca să continue investițiile din domeniul transporturilor. De aceea este important să atragem și alte finanțări externe pentru construcția de autostrăzi

Aprobăm un memorandum pentru negocierea contractului de finnațare dintre romania și banca europeană de investiții în valaore de 200 de milioane de euro. banii vor susține proiectul Autostrăzii A3, Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea.

Astăzi acordăm ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene 500 milioane de lei ca să acopere cofinanțarea statului pe cele mai importante proiecte de investiții. Cu aceste fonduri dăm drumul rapid la plăți europene de peste jumătate de miliard de euro. Astfel, suntem în grafic să depășim 90% la absorbția pe exercițiul financiar ce se încheie în acest an”, a declarat Ciolacu.