Mare atenție! Dacă instalați aceste aplicații vă puteți pierde contul de WhatsApp

Anumite aplicații de Android instalate pe telefon pot duce automat la ștergerea contului, au anunțat oficial reprezentanții Facebook.

Avertismentul a fost postat chiar pe secțiunea de întrebări și răspunsuri ale serviciului WhatsApp, după ce utilizatori din întreaga lume s-au trezit cu conturile șterse, în imposibilitatea de a-și mai recupera mesajele și istoricul conversațiilor.

Sunt vizate persoanele care folosesc aplicații alternative pentru serviciul WhatsApp, dezvoltate de entuziaști, care însă nu se regăsesc pe iOS, precum WhatsApp Plus și GB WhatsApp. Gigantul Facebook nu a reușit să le interzică, însă suspendă serviciul dacă acestea sunt folosite, se precizează în FAQ companiei, conform Știrileprotv.ro.

Sunt aplicații care folosesc codul de bază al celei originale, dar au și multe alte funcții suplimentare. Pentru fiecare inovației, WhatsApp testează luni întregi în secțiunea beta, în care sunt înscriși unii din utilizatorii săi din întreaga lume.

În faza de testare se află acum și mult-așteptata funcție care permite folosirea WhatsApp simultan pe mai multe dispozitive, funcție care nu este posibilă acum în mod nativ, ci prin intermediul unui browser web.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole