12:31, 21.05.2025 • SPORT
Marele sportiv Cristian Gațu a împlinit 80 de ani!
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/08/asgh.png)
Unul dintre cei mai străluciți handbaliști ai României, supranumit «magicianul semicercurilor», a impresionat prin tehnică, viteză și creativitate pe teren. Un adevărat spectacol în fiecare meci, mereu inventiv și imprevizibil. Astăzi, împlinește 80 de ani.
Cariera lui Cristian Gațu s-a legat, în cea mai mare parte, de Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. Cristian Gațu a jucat la Steaua și a cucerit 10 titluri de campion național, dar și Cupa Campionilor Europeni în 1977.
Dublu campion mondial, în 1970 și 1974, medalie de bronz la ediția din 1967, Cristian Gațu a făcut parte din generația de aur a handbalului românesc. Este dublu medaliat olimpic, argint la Montreal 1976 și bronz la Munchen 1972.
A fost apoi președintele Federației Române de Handbal, secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român, comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Pentru contribuția sa la dezvoltarea handbalului, în 2009 a fost distins de Federația Internațională de Handbal cu IHF Gold Badge of Merit.