Marian Vanghelie a ajuns să dea ora exactă la Autoritatea Națională pentru Cetățenie
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/10/Marian-Vanghelie-a-ajuns-sa-dea-ora-exacta-la-Autoritatea-Nationala-pentru-Cetatenie.jpg)
Premierul Ilie Bolojan a făcut ieri o mutare surprinzătoare, impunând temporar la conducerea unei instituții importante o persoană garantată și susținută de Marian Vanghelie.
Claudia Țapardel, garantată Marian Vanghelie
Prin Decizia premierului Ilie Bolojan nr. 476, de ieri, „doamna Ana-Claudia Țapardel, vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuțiile președintelui, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie, până la numirea conducătorului instituției sau până la finalizarea perioadei de reorganizare a acesteia, în condițiile legii”.
Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că Ana-Claudia Țapardel a fost lansată în politică de fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, și grație lui „Almanahe” ea a ajuns directoarea unei firme a Sectorului 5 la doar 24 de ani, fără să aibă nicio experință.
Ulterior, a ajuns europarlamentar în 2014, dar la alegerile din 2019 nu a mai prins un loc eligibil pe listele PSD și din mai 2024 a aterizat pe funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Mai trebuie precizat că Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost condusă până zile trecute de Silviu Barbu, care a demisionat din motive încă necunoscute. Așadar, Marian Vanghelie a ajuns să dea ora exactă și la Autoritatea Națională pentru Cetățenie.