Mărire și decădere la Amsterdam: Radiografia locului destinat unei altfel de pierzanii

Marea Britanie – un important punct turistic mondial s-a redeschis după trei luni de carantină. Pe malul celălalt al Mării Nordului însă, în Olanda – un alt punct turistic important la nivel global, barurile şi restaurantele rămân închise în continuare, cel puţin până la sfârşitul lunii. 

Antreprenorii se plâng că guvernul îi va duce la faliment, dacă va continua cu măsurile restrictive. Însă numărul de infectări zilnice nu lasă prea multe opţiuni autorităţilor.

Cunoscut drept centru european al distracțiilor, orașul Amsterdam are un aer dezolant. Cartierele odinioară animate sunt pustii și doar din loc în loc mai e deschis câte un fast food, doar pentru mâncare la pachet.

Puținii trecători nu sunt de acord cu planurile autorităților de a prelungi restricțiile până la sfârșitul lui aprilie. Terasele și restaurantele rămân închise, cel puțin până pe dată de 28 aprilie, în condițiile în care Olanda se confruntă în valul al treilea al pandemiei cu peste 6600 de cazuri zilnice de infectări.

Nici industria sexului nu a scăpat

În Olanda prostituția este legalizată, iar în Amsterdam – catalogat dintotdeauna de mulți drept „loc al pierzaniei” marea majoritate a industriei sexului este concentrată în Cartierul Roșu, unde se bucură de o mare popularitate.

Iată însă că în curând este posibil ca lucrurile să ia o cu totul altă întorsătură. Anumite modificări ale orașului sunt programate să fie finalizate până în 2025, când Amsterdam va împlini 750 de ani. Una dintre sarcinile primăriei orașului este de a face „sediile” industriei sexuale mai puțin vizibile și obsesive. Ce presupune această schimbare?

Se modifică natura turismului

Vitrinele bordelurilor din districtul roșu al Amsterdamului se vor închide și un nou „centru erotic” va fi înființat departe de centrul orașului.

Așa au convenit consilierii municipali, conform The Guardian. Primarul orașului, Femke Halsema, a propus închiderea unui număr considerabil de stabilimente de prostituție pentru a modifica natura turismului din Amsterdam. Ea propusese și închiderea magazinelor cu marijuana pentru turiști, însă nu există încă o majoritate în favoarea acelei măsuri, potrivit euobserver.com.

Din anul 2000, prostituatelor de la ferestrele din Cartierul Roșu, li s-a permis să-și practice meseria în mod legal. Acum acestea sunt plătitoare de taxe, iar meseria lor fiind una legală, guvernul are grijă că toate practicantele acestei meserii să poată avea acces la servicii medicale de calitate.

Cartierul Roșu din Amsterdam reprezintă un obiectiv turistic major al Amsterdamului. Este cunoscut și sub numele de “Walletjes”, aici aflându-se un număr foarte mare de cămăruțe închiriate în special de femei. Care își oferă serviciile lor speciale din spatele unui geam sau a unei uși de sticlă. Aceste camere sunt decorate în general cu lumini roșii – de aici și numele zonei.  De fapt, întreaga zonă are un aer predominant de divertisment pentru adulți.

În prezent zona se află sub lupa autorităților orașului, intenția mutării dovedind un aspect inevitabil. „Scopul acestui demers este o mare resetare a turismului din Amsterdam. Turiștii sunt invitați să se bucure frumusețea și libertatea orașului, dar nu cu orice preț. Trebuie să intervenim ferm”, a spus Dennis Boutkan, un politician laburist din Olanda

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine este noul inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții

Prin două decizii ale premierului Marcel Ciolacu, oarecum surprinzătoare, s-a schimbat conducerea uneia dintre instituțiile cheie ale României- Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). La...
Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...