Mariupol ar putea fi redenumit Jdanov

Publicat: 27 iul. 2022, 07:32, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Mariupol ar putea fi redenumit Jdanov

Pe principiul învingătorul ia tot, rușii, care au cucerit orașul port la Marea Azov, Mariupol, vor acum să-l redenumească. Conform consilierului local Petr Andrușenko, Mariupol ar urma să se numească Jdanov.

El știe acest lucru de la Vasilii Tureanța, unul dintre conducătorii ocupanților. Rușii țin să schimbe denumirea orașului Mariupol și, pentru asta, vor să organizeze mai întâi un referendum în regiunea ocupată.

Ca să decidă, cum ar veni, poporul ce și cum. Mariupol a fost una dintre cele mai bombardate și degradate localități ucrainene, dacă nu cea mai bombardată și cea mai degradată.

Trei luni a fost sub asediu, apoi a început să aibă administratori proruși. Apa potabilă, curentul electric, alimentele sunt încă problematice la Mariupol.