Marius Budăi critică pachetele de măsuri Bolojan și cere impozit progresiv: „România trebuie să iasă de pe contrasens”

Publicat: 12 aug. 2025, 19:25, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Marius Budăi critică pachetele de măsuri Bolojan și cere impozit progresiv: „România trebuie să iasă de pe contrasens”

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, lansează un atac la adresa politicilor fiscale propuse de premierul Ilie Bolojan, susținând că pachetele 1 și 2 de măsuri nu pot aduce la buget sumele necesare pentru a reduce inechitățile sociale. Deputatul PSD propune, în schimb, introducerea impozitării progresive, pe modelul statelor dezvoltate din Uniunea Europeană, măsură care ar genera 59 de miliarde de lei anual.

Marius Budăi,despre impozitarea progresivă

Marius Budăi afirmă că România pierde resurse importante prin menținerea cotei unice, în timp ce țări precum Germania, Franța sau Italia aplică cu succes impozitarea graduală. În opinia sa, această reformă ar aduce venituri suplimentare semnificativ mai mari decât cele estimate în actualele planuri guvernamentale.

„În toate ţările dezvoltate din Uniunea Europeană (Germania, Franţa, Luxemburg, Belgia, Austria, Malta, Italia etc) se aplică cu succes impozitarea progresivă, în România, partidele de dreapta se încăpăţânează să menţină cota unică şi iau câte 100-200 de lei de la seniori, de la mame care îşi cresc copiii, de la gravide sau lăuze care îşi cresc copiii şi de la veteranii de război. Impozitarea progresivă asigură venituri în plus la buget mai mari decât Pachetul 1 şi Pachetul 2 de măsuri Bolojan”, a precizat fostul ministru.

Analiza EUROMOD: Cum s-ar putea reduce taxele dacă s-ar aplica noul sistem

Fostul ministru invocă o simulare realizată de EUROMOD pentru Comisia Europeană, potrivit căreia o creștere de 2 puncte procentuale a impozitului pentru veniturile peste medie ar permite reducerea altor taxe importante.

„În scenariul prezentat de EUROMOD, în analiza sa pentru Comisia Europeană, cu o creştere de 2 puncte procentuale la cei cu venituri peste medie s-ar permite chiar revenirea tuturor celorlalte taxe la nivelul anterior. Deci, plăteşti un 12% la venit, dar nu mai plăteşti TVA de 21%, ci de 19%, nu mai plăteşti impozit pe dividende de 16% ci de 10%, nu mai plăteşti CASS la pensiile de peste 3.000 de lei”, a explicat Budăi.

Budăi consideră că menținerea cotei unice nu face decât să adâncească diferențele sociale, crescând vulnerabilitatea categoriilor defavorizate.

„Cota unică nu face altceva decât să majoreze decalajele din societate. Inegalităţile economice se vor accentua, iar cei săraci devin tot mai vulnerabili, iar cei bogaţi îşi sporesc averea”, a avertizat acesta.

Mesaj final: „România să nu mai meargă pe contrasens”

În încheiere, deputatul PSD a transmis că România trebuie să urmeze exemplul statelor dezvoltate și să adopte impozitarea progresivă.

„Este timpul ca România să nu mai meargă pe contrasens cu restul ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană şi să aplicăm impozitarea progresivă, oricum la asta vom ajunge”, a conchis Budăi.