Marius Croitoru, un car de nervi după înfrângerea din derby-ul Craiovei: „Rezultatul e nemeritat. Un penalty eronat a făcut diferența”

Publicat: 08 aug. 2022, 11:40, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Marius Croitoru, un car de nervi după înfrângerea din derby-ul Craiovei:

Antrenorul echipei FCU Craiova 1948, Marius Croitoru, este de părere că jucătorii săi au dominat meciul cu CS Universitatea Craiova, iar înfrângerea nu reflectă realitatea din teren.

”La cald, prima impresie e că a fost un meci frumos, un spectacol în tribune și pe teren. Cred că rezultatul e nemeritat, am jucat bine, aproape perfect, dar ne-au lipsit anumite lucruri care fac diferența. Ne-a lipsit un gol, trebuia să fim puțin mai deciși.

Se vede într-o reluare clar că mingea e deasupra brațului și îl lovește în cap. Dacă nici de acolo nu vezi că mingea îl lovește în cap, înseamnă că avem o problemă toți.

E un derby, e mai puțin important locul din clasament. Cine a greșit mai puțin, a câștigat. Eu cred că am făcut o greșeală, pentru că a doua nu a fost.

Am jucat tot meciul mai bine, și înainte, și după, și iar după. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, care a terminat pe locul trei, care joacă în cupele europene, e normal să-ți pună probleme individual, dar ca echipă nu ne-a pus nicio problemă. Ca echipă, am fost mai buni. Genul acesta de echipă nu te bate pe joc colectiv, te bate pe individualități.

Buaza este o pierdere mare pentru noi, dar eu mă bucur că am arătat ca o echipă, că am dominat o echipă de cupele europene din primul până în ultimul minut.

Un penalty eronat a făcut diferența. Asta e părerea mea, poate greșesc, dar nu cred că greșesc. Am vorbit cu Istvan Kovacs, i-am spus, dar mi-a zis că e sigur că a fost henț. Să verificați că e un meci Astra – Botoșani, cu un penalty clar, cu mâna ridicată, a zis că nu e. Atunci nu s-a dat, acum s-a dat”, a declarat Marius Croitoru la posturile care transmit Superliga.

FCU Craiova 1948 a pierdut derby-ul cu CS Universitatea Craiova, scor 1-2,  într-un meci din etapa a patra a Superligii.