Marius Voineag respinge acuzațiile privind închiderea unor dosare de corupție și vorbește despre atacuri coordonate

Publicat: 22 ian. 2026, 06:40, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Marius Voineag respinge acuzațiile privind închiderea unor dosare de corupție și vorbește despre atacuri coordonate
Foto credit: Bogdan Dinca / QMAGAZINE

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Marius Voineag, a respins public acuzațiile potrivit cărora, în mandatul său, ar fi fost închise dosare importante de corupție, susținând că există o succesiune de atacuri îndreptate împotriva sa. Declarațiile au fost făcute într-o intervenție la postul Antena 3, în contextul criticilor venite atât din interiorul sistemului judiciar, cât și din zona politică.

Voineag a spus că momentul în care au apărut aceste critici nu este întâmplător, făcând legătura cu declanșarea procedurii de numire a noilor conduceri la DNA și Parchetul General. „Nu prea cred în coincidențe, iar timingul spune totul. Sunt atacuri în cascadă. Nu suntem naivi”, a afirmat acesta.

Șeful DNA s-a referit și la documentarul realizat de Recorder și a declarat că nu are obiecții față de material. El a apreciat faptul că discuția a fost mutată dintr-o zonă limitată, axată pe pensiile speciale, către disfuncționalități mai largi ale sistemului judiciar. Totuși, Voineag a subliniat că reformele ar trebui realizate „așezat”, nu „cu vacarm public asurzitor”.

Marius Voineag a respins și acuzațiile formulate de fostul procuror Liviu Lascu, care a susținut că i-ar fi fost retras un dosar ce viza achiziții ale Serviciului Român de Informații. De asemenea, el a negat ideea că DNA s-ar fi concentrat, în mandatul său, exclusiv pe dosare care privesc persoane de rang secundar.

În sprijinul poziției sale, Voineag a enumerat mai multe anchete pe care le-a calificat drept dosare de anvergură, menționând, printre altele, cazurile care îi vizează pe Iulian Dumitrescu, ancheta din Portul Constanța, dosarele Buzatu și Cuc, precum și investigații în care sunt implicați generalii Zisu și Ioniță de la Spitalul Militar.

Șeful DNA a răspuns și criticilor formulate de fostul procuror-șef al instituției, Crin Bologa, afirmând că, în actualul mandat, numărul persoanelor trimise în judecată ar fi fost mai mare decât în perioada în care DNA a fost condusă de acesta. Totodată, Voineag a susținut că a preluat o rată a achitărilor de aproximativ 27%, care ar fi scăzut în prezent la 9,5%.

Referitor la relația cu Serviciul Român de Informații, Voineag a precizat că DNA a primit informații din partea SRI începând din 2023 și până în prezent.

Întrebat de moderatorul Mihai Gâdea despre existența unei „bătălii pentru influențarea numirilor procurorilor”, procurorul-șef al DNA a răspuns afirmativ. El a adăugat că, după apariția documentarului Recorder, a avut ocazia să îi explice președintelui Nicușor Dan „realitatea”, prezentând documente în acest sens.

La finalul intervenției, întrebat ce ar schimba în activitatea sa, Marius Voineag a indicat comunicarea publică drept principalul aspect care ar putea fi îmbunătățit.