Prezentăm, în cele ce urmează, viziunea noastră (oarecum neconvențională) despre modul în care se va repatria Horațiu Potra, în urma „aranjamentului” cu autoritățile din Dubai. Ne-am imaginat epopeea oficial-nescrisă a „eroului neprihănit” care vine spre noi, pe jos, transfigurat, cu lacrimi în palme și Codul penal în buzunar.

Pentru că așa arată România matură:

Nu mai alergăm după fugari, fugarii vin singuri. Horațiu Potra nu mai e un om acuzat că a vrut să pună mâna pe stat cu forța. Nu. Devine un pelerin al dreptății. Un călugăr cu vestă tactică. Pleacă din Dubai, desculț în suflet, ca să ajungă la București și să spună: „Judecați-mă, vă rog, nu mai suport această nedreptate.”

Atenție, drumul va dura exact cât trebuie.

Periplul Pocăinței are toate șansele să țină fix până când faptele se șifonează juridic, se tocesc, expiră elegant. Dacă sunt prescriptibile, desigur. Dacă nu, vedem noi pe drum.

Marșul inocenței – synopsis de film (versiunea finală)

GEN: comedie neagră / satiră politică
TON: documentar fals + road movie absurd
DURATA ESTIMATĂ: 110 minute

ACTUL I – Epifania din Dubai

INT. APARTAMENT DE LUX – DIMINEAȚA

Soarele se reflectă în fațadele de sticlă ale Dubaiului. Într-un apartament scump, Horațiu Potra se uită la un plic cu antetul „Ministerul Justiției”. Îl deschide încet, citește, oftează.
Pe masă, un laptop, o cafea rece, o carte cu titlul „Morală și putere” (scrisă de el însuși).

Din tavan, prin perdeaua translucidă, cade o rază de lumină cu miros vag de tămâie fiscală. Horațiu își ridică brațele și murmură:

„Am înțeles… mă întorc acasă. La poporul meu.”

Se privește în oglindă, își aranjează barba și, cu o voce de actor din filmele istorice de weekend, spune:

„Și nu oricum! Mă-ntorc pe jos!” (ecou: pe jos, pe jos, pe jos…)

Fereastra se deschide singură, perdeaua flutură. Pe fundal, cor de îngeri sintetici. Titlul apare pe ecran:
MARȘUL INOCENȚEI.

ACTUL II – Drumul spre lumină

EXT. DUBAI – ZI

Horațiu iese din oraș, pe marginea autostrăzii. În spate, zgârie-norii strălucesc ca niște oglinzi în care se vede încă libertatea. În față – nisip. Mult nisip.
Poartă bocanci militari, o vestă tactică ușor descheiată și un rucsac mic din care iese colțul unui tricolor.

Un reporter local strigă din mașină:

„Where are you going, mister?”
„Home,” răspunde Horațiu, fără să se oprească.
„By car?”
„No. By conscience.”

Secvența 1: Deșertul

Potra merge prin dunele portocalii. Aerul tremură, nisipul se lipește de față.
După câteva ore, ajunge la o benzinărie izolată. Intră, prăfuit, și cere apă.

Casierul îl privește ciudat:

„Where are you going?”
„To justice.”
„Walking?”
„Walking. For purification.”

Casierul dă din umeri și îi spune sec:

„Să nu vă prindă apusul. Pe aici vin șacalii.”

Horațiu zâmbește liniștit:

„Am fost printre șacali toată viața.”

Iese. Casierul se uită pe geam, își face o cruce mică și apasă „play” la radio. Se aude “Highway to Hell”.

Secvența 2: Iordania

Potra ajunge într-un sat iordanian. Oamenii îl privesc mirați. Un copil îi atinge bocancul și întreabă ceva. Horațiu zâmbește blând:

„I’m not a soldier. I’m a pilgrim of justice.”

Femeile îi aduc apă, un bătrân îi pune o eșarfă pe umeri. Primarul improvizează o conferință de presă:

„Românul care merge pe jos spre iertare!”

I se oferă o cămilă. În loc s-o mănânce, Horațiu refuză cu solemnitate:

„Pe jos, fraților. Numai așa se spală păcatele.”

Secvența 3: Traversarea mării

Planul se complică. Potra decide să traverseze Marea Roșie „în semn de credință”.
Poartă o vestă de salvare, un tricolor legat de gât ca pelerină și declară solemn către o cameră imaginară:

„Mă încred în curenții morali!”

După 12 minute, e pescuit de niște turiști houthi care-l duc la țărm. În barcă ține o cuvântare despre „curajul de a pluti printre valurile Sistemului”. Turiștii aplaudă și-i dăruiesc bile colorate de sticlă.

Secvența 4: Turcia

Ajunge în Turcia. Traversează Istanbulul cu pasul mare, gesticulând. Se filmează singur pe podul Bosfor, strigând:

„Estul și Vestul se întâlnesc! Așa și eu cu Justiția!”

Poliția îl oprește.

„Permis de trecere?”
„Am binecuvântarea lui Călin!”
Polițistul ridică sprânceana și îi face semn să meargă.

Seara, un hangiu îi oferă baclava. Horațiu o mănâncă și spune, fericit:

„E dulce ca Adevărul.”
Gazda nu înțelege, dar îi mai pune o porție.

Secvența 5: Balcaniada

În Bulgaria, un primar local îl primește cu fast. Fanfara satului cântă un vals, iar Horațiu flutură tricolorul. Primește un PET de zaibăr drept „elixir spiritual”.
Bea, zâmbește și filosofează:

„E un vin care îți șoptește adevărul.”

Pe drum, o capră îl urmează câțiva kilometri. În loc s-o mănânce, o botează Democrațica și o mângâie pe bot:

„Mergem împreună până la graniță, dar tu rămâi aici. Nu te lasă fără pașaport.”

ACTUL III – Întoarcerea acasă

EXT. VAMA GIURGIU – ZI

După 47 de zile și trei perechi de bocanci, Horațiu ajunge la graniță.
Un vameș îl privește confuz.

„Ce aveți de declarat?”
„Adevărul.”
„Perfect, îl declarați la tribunal.”

Îl lasă să treacă. Camera se ridică ușor: în spatele lui, deșertul; în față, România.

Secvența 6: Popasurile românești

– Giurgiu: trei televiziuni locale, o fanfară, o bătrânică ce-i oferă sarmale. El oftează: „Simt că am ajuns între ai mei.”
– Alexandria: un localnic îl confundă cu un inspector de la Electrica și îl roagă să verifice contorul.
– Pitești: un șofer îi oferă o mașină. Potra refuză: „Drumul meu e lung și neprihănit. Plus că n-am bani de RCA.”

ACTUL IV – Apoteoza

EXT. BUCUREȘTI – ZI

Orașul e gri, obosit. Potra intră pe jos, urmat de câțiva oameni adunați de pe drum, cu pancarte făcute în grabă: „Mersul e rugăciune” și „Dreptate pentru Potra!”

Se oprește în fața Palatului de Justiție. Jandarmii formează un cordon. El ridică brațele:

„Am venit! Judecați-mă! Eu nu fug de adevăr. Adevărul fuge de mine, dar eu l-am ajuns! Pe jos!”

Câțiva trecători aplaudă. Un jandarm îl ia politicos de braț. Un reporter întreabă:

„Cum v-ați simțit pe drum?”
„Curat. Și cu picioarele umflate de dragoste de țară.”

Camera se ridică lent. Pe fundal, o voce off:

„Unii se duc în exil. Alții merg spre proces. Pe jos.”

EPILOG – VARIANTA ALTERNATIVĂ

Text pe ecran:

„În drum spre audieri, persoane necunoscute, vorbitoare de limba chirilică, l-au urcat într-o mașină cu numere acoperite. Destinația: necunoscută.”

Vocea lui Horațiu, calmă, se aude peste imaginea unui tricolor uitat pe gard:

„Eu am vrut să vin. Ei nu m-au lăsat. Știam prea multe.”

Camera se îndepărtează, tricolorul flutură singur în vânt.
Pe fundal, o piesă patriotică lentă.

Titlul final apare încet:

„Marșul inocenței – un film bazat pe fapte improbabile.”

Imaginea finală e asta (în acest scenariu, desigur):

Un om acuzat că ar fi încercat să sugrume ordinea constituțională a României declară solemn că se întoarce la acea ordine constituțională. Nu escortat. Nu arestat. Nu extrădat. Voluntar.

Iar noi suntem invitați să aplaudăm. Uite, bă, că nu are nimic de ascuns!

Dacă înghițim povestea așa, înseamnă că am ajuns în faza finală a absurdului balcanic: nu doar că tolerăm tentativa de lovitură de stat, dar începem s-o admirăm estetic. Cu tricolor. Cu vioară tristă. Cu „fratele nostru a suferit pentru noi”.

Dacă dispare brusc spre Est și apare ulterior „protejat”, nu va fi pentru că l-a înghițit Kremlinul ca pe un sfânt național. Va fi fiindcă i-am lăsat timp să-și scrie singur legenda.

Iar legenda lui e deja gata:
„Eu am vrut să dau nas cu Justiția. Nu m-au lăsat. Știu prea multe.”