Martorul-cheie din dosarul Crevedia a murit

Publicat: 03 sept. 2023, 11:03, de Ovidiu Zară, în SOCIAL , ? cititori
Martorul-cheie din dosarul Crevedia a murit

Martorul-cheie din dosarul exploziei de la Crevedia, omul care a retras autorizaţia de funcţionare a staţiei GPL administrată de societatea Flagas a familiei primarului Doldurea de la Caracal, a murit, sâmbătă dimineaţa, într-un accident rutier stupid. Colonelul în rezervă era martor în dosarul deschis de DNA în cazul tragediei de la Crevedia.

Colonelul în rezervă Bogdan Georgian Puşcoi, fost şef al serviciului Prevenire din cadrul IGSU Basarab I Dâmbiviţa, făcea primele ore ale şcolii de şoferi pentru a-şi lua permis de conducere categoria A pentru motociclete. Sâmbătă, el se afla într-un poligon alături de un instructor, într-un poligon auto privat, autorizat, situat în comuna Ulmi, undeva la o aruncătură de băţ de municipiul Târgovişte.

La un moment dat, fostul angajat al IGSU Dâmboviţa, a pierdut controlul motocicletei pe care se afla împreună cu instructorul şi s-a izbit de un zid. Instructorul a fost grav rănit, dar colonelul a murit pe loc.

Conform informaţiilor de la IPJ Dâmboviţa, din primele date, „un bărbat de 50 de ani, care s-ar fi deplasat pe motocicletă alături de un alt bărbat de 60 de ani, s-ar fi izbit de zidul unui gard. Din nefericire, s-a constatat decesul bărbatului de 50 de ani, cealaltă persoană fiind rănită grav şi transportată la spital”.

Bogdan Georgian Puşcoi era pensionar din februarie 2021, era căsătorit şi avea doi copii, de 14, respectiv 18 ani. Colegii săi de arme spun că fostul şef al serviciului Prevenire din cadrul IGSU Basarab I Dâmboviţa era un profesionist, iar decizia acestuia din 2021, de ridicarea licenţei de funcţionare a staţiei GPL de la Crevedia, s-a făcut ca la carte.
Vom reveni.

Citeste si Eugen Teodorovici: Cazul Crevedia putea fi evitat dacă autorizaţia de funcţionare a firmei ar fi fost condiţionată de existenţa unei case de marcat fiscalizată