Mărturia unui revoluționar ajuns în iadul de la București: „Ne-am ascuns de gloanțe la Televiziune și m-am întors acasă abia în februarie”

Revoluția Română din 1989 rămâne o pagină vie de istorie pentru cei care au trăit-o direct în stradă înfruntând gloanțele și incertitudinea acelor zile de foc. La 36 de ani distanță de la acele evenimente care au schimbat destinul țării revoluționarul slătinean Constantin Popescu a rememorat clipele de tensiune maximă și deciziile care au făcut diferența între viață și moarte. El a fost unul dintre tinerii care nu au mai suportat regimul și au decis să iasă în stradă pentru a cere libertate.

36 de ani de la Revoluţia din 1989

Popescu spune că nemulţumirile şi neajunsurile ajunseseră la un nivel insuportabil aşa că oamenii au ieşit în stradă determinați să schimbe soarta României. La Slatina revoluţionarii s-au grăbit să dea jos însemnele puterii cuplului dictatorial iar furia mulțimii s-a îndreptat rapid către simbolurile vizuale ale regimului printre care două tablouri imense situate pe Dealul Grădişte.

Mobilizarea slătinenilor a fost exemplară în acele ore decisive. Oamenii s-au adunat în punctele cheie ale orașului pentru a marca sfârșitul unei ere și începutul democrației.

„La un moment dat, pe 23 decembrie, oamenii s-au răzvrătit şi au ieşit în faţa clădirii Comitetului Partidului Comunist Român, aici la noi, la Olt. Lângă sediul partidului, era o frescă, oamenii s-au pus şi au dat-o jos. Bătălia cea mare a fost pentru Dealul Grădişte, unde erau două tablouri ale Elenei şi lui Nicolae Ceauşescu. Ne-am mobilizat o grămadă de oameni, ne-am dus acolo, am luat nişte aparate de sudură nici nu mai ştiu de pe unde şi le-am dat jos. Să fi văzut ce bucurie era atunci când tablourile cuplului Ceauşescu au fost date jos!”, a rememorat Constantin Popescu.

12:14, 20.12.2025 • SOCIAL

Orașul din România unde căsniciile nu rezistă: 15% dintre locuitori spun că au divorțat

22:14, 14.12.2025 • Administratie

Ciucu strânge șurubul în București: Impozite uriașe, camere peste tot și reguli stricte în Centru

După euforia momentului a urmat organizarea. Revoluționarul își amintește că seara s-au întors în oraș la sediul partidului unde oamenii începuseră deja să se organizeze. S-a format Frontul Salvării Naţionale cu domnul Grădinaru și domnul Spoitu care era fostul director al Alro dar și cu domnul Delureanu care astăzi este vicepreşedinte al CJ Olt şi mulţi alţii.

„Aceştia au încercat să preia puterea şi să facem schimbarea din mers”, a precizat Constantin Popescu.

Drumul spre București și ingeniozitatea oltenilor

Un aspect important al acelor zile la Slatina a fost lipsa violenței din partea forțelor de ordine locale. Autorităţile comuniste de la Slatina n-au acţionat în niciun fel îşi mai aminteşte revoluţionarul iar foarte mulţi slătineni au decis să plece la Bucureşti unde manifestaţiile degeneraseră în vărsare de sânge și era nevoie de ajutor.

„S-au evitat vărsările de sânge. Cei de la Şcoala de Poliţie au fost blocaţi în interior pur şi simplu, Miliţia şi-a văzut de treaba ei şi nu a executat acţiuni represive împotriva oamenilor. Văzând ce era în Bucureşti, am solicitat noilor autorităţi să ne pună la dispoziţie nişte autobuze, să mergem la Capitală, pentru a-i ajuta pe cei de acolo. Aşa am considerat noi. Ni s-au pus la dispoziţie cinci autobuze şi am plecat noaptea târziu. Am fost câţiva care am făcut listă cu cei care au urcat, ca să putem avea o evidenţă. O altă parte a plecat cu trenul sau cu maşina”, spune revoluţionarul.

Pe drum a apărut o problemă majoră de siguranță. Oltenii s-au temut ca cei din Capitală să nu creadă că vin în ajutorul regimului având în vedere că oraşul natal al lui Nicolae Ceauşescu se află în judeţul Olt. Pentru a evita o tragedie ei au recurs la un camuflaj original care le-a salvat viețile.

„La Coloneşti, unul dintre colegi a zis: măi băieţi, noi mergem la Bucureşti cu nişte autobuze pe care scrie OT! Vă daţi seama că dacă ajungem, se întâmplă ce s-a întâmplat la Aeroportul Băneasa. Ar fi executat foc asupra noastră, crezând că venim în ajutorul lui Ceauşescu şi nu susţinători ai Revoluţiei. Atunci, unul dintre noi a avut ideea să dăm cu cretă şi din OT să facem CT – Constanţa. Am plecat mai departe şi am ajuns fiecare în cu totul şi cu totul alt loc”, a povestit Constantin Popescu.

Două luni în mijlocul evenimentelor

Ajuns în Capitală tânărul oltean a trăit haosul pe propria piele și a revenit acasă abia după două luni la fel ca mulţi alţi tineri care au simțit că datoria lor este să apere libertatea câștigată.

„Autobuzul în care mă aflam eu a ajuns la Televiziunea Română, unde se executa foc continuu. La modul cel mai serios vă spun că ne-am pitit care pe unde. Am încercat să nu stăm în bătaia gloanţelor. Nu aveam nici arme, nu aveam nimic. După care ne-am despărţit. Eu am ajuns în Comitetul Central al UTC-ului, unde acum este Ministerul Muncii. Acolo erau soldaţi care aveau în apărare acest imobil. Nu mai era nimeni în clădire, iar acolo am rămas până în data de 3 februarie 1990, când m-am reîntors acasă”, a încheiat Constantin Popescu.