Masacru în SUA. Opt persoane, printre care cinci copii, împușcate mortal

Publicat: 05 ian. 2023, 18:42, de Florentin Lucaniuc, în Internațional , ? cititori
Masacru în SUA. Opt persoane, printre care cinci copii, împușcate mortal

Opt persoane, printre care cinci copii, au fost găsite miercuri moarte din cauza rănilor provocate de gloanțe într-o casă din sudul statului Utah.

Victimele au fost găsite atunci când poliția a făcut o verificare la reședință, potrivit unei declarații a oficialilor din Enoch, un orășel de aproximativ 8.000 de locuitori situat la sud de Salt Lake City.

Comunitatea a fost cutremurată la aflarea veștii, iar persoanele decedate – toți membri ai unei familii – erau bine cunoscute în orașul din sudul statului Utah, a spus managerul orașului Enoch, Rob Dotson.

Verificările la reședință pe baza apelurilor, precum cea care i-a condus pe polițiști la reședința unde au fost găsite cadavrele, sunt de rutină atunci când persoanele nu sunt văzute pentru perioade lungi de timp, a spus Dotson.

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a prezentat condoleanțe într-un tweet miercuri seară.

Autoritățile au anunțat că vor oferi mai multe amănunte pe măsură ce ancheta poliției va progresa.