Măști gratuite pentru aceste categorii de români! Președintele Iohannis a PROMULGAT legea

Publicat: 23 iul. 2020, 18:31, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Măști gratuite pentru aceste categorii de români! Președintele Iohannis a PROMULGAT legea

Președintele României Klaus Iohannis a promulgat legea prin care unele categorii de persoane primesc gratuit, lunar, un set de 30 măşti sanitare de protecție.

Conform legii, persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social, cele din familiile beneficiare de alocaţie, pensionarii cu pensie de până la 1.000 lei inclusiv şi persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale primesc lunar, în mod gratuit, un set de 30 de măşti de protecţie.

 „Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru:

a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de pânăla 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, arată legea promulgată de şeful statului.

Autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în termen de trei zile de la data intrării în vigoare a legii,  în vederea stabilirii necesarului de repartizat, potrivit actului normativ.

De asemenea, „distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar”, conform sursei menţionate.

Autor