„Ministerul Tineretului şi Sportului marchează Ziua internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace printr-o veste îndelung aşteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defăşura cu spectatori în tribune. Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul ultimei şedinţe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislaţia necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfăşura cu prezenţa în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale”, menţionează oficialii Ministerului Tineretului si Sportului.
În contextul pandemiei de coronavirus, decizia Guvernului României este justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, de faptul că exista riscul excluderii din circuitul EURO 2020, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfăşoare cu spectatori, într-un regim controlat şi sigur din punct de vedere al sănătăţii fanilor.
„Această decizie a Guvernului României vine să încununeze toate eforturile depuse până acum de ţara noastră, atât din punct de vedere financiar, cât şi uman şi logistic. Avem şansa istorică de a fi parte a unui eveniment sportiv de anvergură şi de a demonstra că ne putem onora obligaţiile la cele mai înalte standarde de organizare şi siguranţă sanitară. Spectacolul sportiv rămâne o mare bucurie pentru noi toţi, iar calitatea de organizatori este un motiv de recunoaştere a capacităţii noastre în acest sens, deci de mândrie naţională”, a spus Novak.
Angajamentele asumate de România au presupus investiţii cu impact pe termen lung, care au sprijinit puternic economia, într-o perioadă dificilă.
Dincolo de impactul economic, impactul asupra fenomenului sportiv, prin stimularea interesului public faţă de practicarea sportului şi creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă au reprezentat argumente puternice în favoarea acestei decizii, alături de experienţa acumulată cu prilejul organizării EURO 2020, care va permite organizarea, pe viitor, a altor evenimente importante, ceea ce va genera beneficii considerabile de imagine, pe termen lung.
Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor într-o proporţie de 25% din capacitatea Arenei Naţionale:
În această formă şi cu aceste argumente, planul de acces al publicului în proporţie de 25% este deja avizat de UEFA, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la şedinţa din 3 martie 2021.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală. Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).