Medicii rezidenți din Republica Moldova se pot alătura Medicilor fără frontiere la granița către Ucraina

Publicat: 05 apr. 2022, 20:30, de Nina Marcu, în Război Ucraina , ? cititori
Medicii rezidenți din Republica Moldova se pot alătura Medicilor fără frontiere la granița către Ucraina

Medici fără frontiere, organizația neguvernamentală umanitară internațională, al cărei rost e să acorde asistență medicală în regiuni afectate de conflicte armate și de epidemii, se află, încă din primele zile ale războiului din Ucraina, la Palanca, localitate situată în zona de frontieră moldo-ucraineană.

Aici, a deschis un spital și o farmacie, iar o echipă de psihologi este mereu prezentă pentru a oferi ajutor refugiaților. Organizației MFF ar putea să se alăture și medicii rezidenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.  Propunerea a fost făcută de Elsa Boudsocq, responsabilă de activitatea financiară și resursele umane la MFF, într-o întâlnire cu rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban și cu prorectorul pentru activitate socială, Marcel Abraș. Deși, numărul de refugiați s-a micșorat, Elsa Boudsocq a arătat că ar fi binevenit și apreciat sprijinul medicilor rezidenți cu specialitatea medici de familie. Deocamdată, propunerea nu s-a concretizat, pentru că rectorul, deși a apreciat propunerea, trebuie să ceară și să obțină acordul Ministerului Sănătății din Republica Moldova. Pe lângă asta, este nevoie și de acceptul rezidenților de la specialitatea medici de familie. Tinerii medici care vor dori să fie voluntari la MFF, trebuie să ia legătura cu refugiații, să-i întrebe despre problemele lor și, apoi, să transmită mai departe medicilor din organizație. Ei ar fi, practic, tamponul dinte unii și ceilalți.

Medicii rezidenți, cu specialitatea medici de familie, care doresc să devină membri ai grupului MFF pot să ia legătura cu organizația la numărul de telefon: +373 686 24709 sau să scrie un mesaj la adresa de e-mail: msff-moldova-eadmin@paris.msf.org.