Medicii se opun decontărilor cu feedback de la pacienţi: „Am ajuns un fel de conțopiști”

Publicat: 12 aug. 2025, 13:56, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Medicii se opun decontărilor cu feedback de la pacienţi:

Medicii de familie declară război Ministerul Sănătății, care vrea ca decontarea serviciilor medicale să se facă doar după ce pacienții trimit un SMS de confirmare. Măsura are ca scop prevenirea fraudelor din sistemul medical, după ce au fost descoperite cazuri în care unii medici au declarat consultații fictive pentru a încasa bani.

Medicii de familie spun că noua procedură ar crea doar probleme

Medicii de familie consideră că ideea este greu de pus în practică și va afecta direct relația cu pacienții. Ei atrag atenția că mulți pacienți, mai ales vârstnici, nu au telefon mobil sau nu știu să trimită mesaje, ceea ce ar putea îngreuna accesul la consultații.

„Totul e o nebunie. Totul duce la îngreunarea actului medical. De fapt, noi medici am ajuns un fel de conțopiști. Noi ne omorâm cu hârtiile, cu raportările, cu toate nebuniile astea. Nu facem treaba. Vine pacientul, îl consult, îi dau o rețetă normală”, a declarat medicul de familie Mihai Moisescu, potrivit Realitatea Plus.

Sistem sufocat de birocraţie

Cadrele medicale spun că sistemul este deja sufocat de birocrație, iar noua regulă ar adăuga încă o povară administrativă, în detrimentul timpului dedicat pacienților.

În timp ce autoritățile insistă că schimbarea este necesară, medicii cer soluții adaptate realității din cabinete și nevoilor pacienților.

CNAS vrea creşterea ponderii plăţii per serviciu în detrimentul celei per capita

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat că Executivul intenţionează prin măsurile privind reforma sistemului de sănătate să crească nivelul de decontare a serviciilor medicale efectuate de medicii de familie în detrimentul plăţii per capita către aceştia.

„În prezent, 35% din sumele decontate medicilor de familie sunt în plata per capita şi 65% sunt în plata per serviciu. Dorim practic să creştem nivelul de decontare a serviciilor medicale pentru că dorim să stimulăm realizarea serviciilor medicale”, a explicat Horaţiu Moldovan.

El a subliniat că veniturile medicilor de familie nu vor scădea decât în cazul medicilor de familie care vor avea peste 4.500 de pacienţi.

„Cei care vor avea peste 4.500 de pacienţi vor avea o scădere globală de 11%. Cei care vor avea sub 4.500 de pacienţi vor avea o creştere globală a veniturilor de până la 11%, pentru că noi practic dorim prin această măsură o creştere a calităţii serviciilor medicale”, a spus el.

În context, şeful CNAS a anunţat că se va renunţa definitiv la mecanismul în baza căruia ceea ce nu se cheltuia din bugetul medicinii de familie se împărţea în luna a 12-a. Acesta a anunţat şi simplificarea procedurii privind posibilitatea ca medicii de familie să fie înlocuiţi pe perioadele în care absentează de la cabinet, din diverse motive, cel mai frecvent – concediu medical sau concediu de odihnă.