Meloni îi arată lui Bolojan o posibilă gură de oxigen: dar România tot nu scapă de nota de plată

Propunerea Giorgiei Meloni de suspendare temporară a regulilor europene privind deficitul bugetar nu e doar o idee italiană născută din nervii unei economii mari aflate sub presiune.

Roma cere aer fiscal pentru toată Europa, Bucureștiul ar respira și el puțin

Pentru România, ea ar putea însemna o gură de oxigen exact într-un moment în care Guvernul Bolojan încearcă să taie, să strângă și să recâștige credibilitate fiscală după ani lungi de risipă, deficit și improvizație. Numai că aici începe partea serioasă a poveștii: dacă Bruxelles-ul ar ceda, Bucureștiul ar primi timp. Nu și absolvire.

Ce a propus, de fapt, Giorgia Meloni

Premierul Italiei a spus în Parlamentul de la Roma că Uniunea Europeană ar trebui să ia în calcul o suspendare temporară a Pactului de Stabilitate și Creștere, dacă actuala criză geopolitică și energetică se agravează.

Meloni nu cere o derogare specială pentru Italia, ci o măsură generală, valabilă pentru toate statele membre. Ideea ei vine pe fondul efectelor economice ale conflictului americano-israeliano-iranian și al presiunii tot mai mari puse de prețurile energiei asupra creșterii economice.

22:49, 27.02.2026 • Pamflet

Adevăratul meniu indecent de la petrecerea lui Bolojan: nota de plată pe care n-o veți vedea niciodată

De ce vine exact acum această inițiativă

Pentru că și Italia are propria ei problemă fiscală. Guvernul de la Roma se pregătește să taie prognozele de creștere pentru 2026 și anii următori, ceea ce face mai complicată coborârea deficitului sub pragul de 3% din PIB cerut de regulile europene.

Reuters notează că Italia a încheiat 2025 cu un deficit de 3,1% din PIB și că executivul italian se teme că energia scumpă și încetinirea economiei vor face ajustarea și mai dureroasă. Cu alte cuvinte, Meloni nu vorbește filozofic despre flexibilitate. Vorbește dintr-o nevoie foarte concretă.

Nu ar fi prima suspendare, dar nici nu seamănă cu precedenta

Uniunea Europeană a mai suspendat regulile fiscale între 2020 și 2023, când pandemia a produs o recesiune severă și a justificat activarea clauzei de salvgardare generală. Numai că situația de acum nu este aceeași.

Nu există, cel puțin deocamdată, un consens că Europa intră într-o recesiune comparabilă.

Tocmai de aceea propunerea Italiei este delicată:

cere o flexibilizare mare într-un context care încă nu oferă justificarea economică imensă pe care a avut-o COVID-ul. Asta explică de ce ideea Meloni e interesantă politic, dar deloc sigură juridic și instituțional.

De ce ar ajuta România o asemenea decizie

Pentru că România trăiește de ani buni într-o relație patologică cu deficitul. Ultimul an în care statul român s-a încadrat în ținta internă de sub 3% a fost 2018, când execuția bugetară a fost de 2,88% din PIB.

După aceea, povestea a luat-o în jos aproape fără întrerupere: 4,6% în 2019, 9,79% în 2020, 6,72% în 2021, 5,68% în 2022, tot 5,68% în 2023, 9,3% în 2024 și 7,65% în 2025. Asta nu mai e abatere accidentală. E mod de funcționare.

Cum a ajuns România aici

Pe scurt, prin ani întregi în care prosperitatea a fost finanțată mai degrabă prin credit și cheltuială decât prin productivitate și reformă. Exact asta spune și economistul Adrian Mitroi în observația din textul-sursă: politicile prociclice din anii de avânt se răzbună în anii slabi, obligând tot la politici prociclice, doar că în sens invers.

Cu alte cuvinte, statul a aruncat cu bani când trebuia să pună ordine, iar acum e obligat să strângă șurubul exact când economia ar avea nevoie de mai multă inteligență și mai puțină panică fiscală.

Problema României nu mai este doar teoretică

În 2025, Comisia Europeană a escaladat procedura de deficit excesiv împotriva României și a deschis explicit drumul către suspendarea unor fonduri europene, dacă ajustarea nu devine credibilă.

Presa internațională a observat încă de anul trecut că Bucureștiul riscă, într-o primă etapă, blocarea noilor angajamente de finanțare, iar dacă nerespectarea traiectoriei continuă, pot fi afectate și plățile deja aprobate.

Asta înseamnă că România nu mai joacă doar cu reputația, ci și cu banii efectivi care îi țin în viață investițiile publice.

Ce ar câștiga Ilie Bolojan dacă propunerea Meloni ar prinde

Ar câștiga timp și spațiu politic. Asta e esența. O suspendare europeană a regulilor ar reduce presiunea imediată pe consolidarea fiscală și i-ar permite guvernului român să nu mai opereze cu sabia deasupra capului în fiecare discuție cu Bruxelles-ul.

În loc să pară un executiv obligat să taie în grabă și sub amenințarea sancțiunii, Bolojan ar putea lucra într-un cadru ceva mai respirabil. Pentru un guvern care încearcă să repare credibilitatea bugetară după dezastrul lăsat de anii anteriori, asta ar conta enorm.

Dar aici vine partea care nu trebuie cosmetizată

O asemenea gură de oxigen nu ar anula necesitatea consolidării. Adrian Mitroi are dreptate exact în punctul cel mai important: spațiul de relaxare este practic inexistent. Chiar dacă Bruxelles-ul ar deveni temporar mai îngăduitor, România nu și-ar permite să abandoneze corecția fără să-și distrugă și puțina credibilitate recâștigată.

Cu alte cuvinte, o suspendare a regulilor nu i-ar permite lui Bolojan să spună „gata, s-a terminat austeritatea”. I-ar permite doar să nu mai taie cu disperare și poate să regândească unele măsuri proaste.

Austeritatea poate strica mai mult decât repară

Aici e miza inteligentă. Nu orice tăiere este automat virtuoasă. Dacă lovești în consum fără discernământ, dacă sperii investiția productivă și dacă reduci mecanic în zonele care produc creștere, riști să faci consolidare pe hârtie și să distrugi economia reală.

Ajustarea trebuie mutată dinspre cerere spre eficiență bugetară și colectare.

Tradus mai puțin academic: problema nu este doar cât tai, ci unde tai și cât reușești să scoți din risipa și slăbiciunea statului, nu doar din buzunarul celui care încă produce.

Meloni a atins și nervul energetic al crizei

Premierul Italiei nu s-a oprit la deficit. Ea a spus și că guvernul său este pregătit să intervină împotriva comportamentelor speculative pe piața energiei, inclusiv prin taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice.

Nu e prima oară când Italia merge pe această linie:

atât Meloni, cât și Mario Draghi au folosit în ultimii ani formule de taxare a câștigurilor extraordinare din energie, chiar dacă acestea au provocat litigii. Aici mesajul ei este clar: dacă energia destabilizează economia și pune presiune pe bugete, atunci vina nu poate fi aruncată doar pe state, ci și pe companiile care profită excesiv de criză.

Ce șanse reale are propunerea italiană

Deocamdată, nu uriașe, dar nici inexistente. Pentru statele fiscal-hawk din UE, o nouă suspendare largă a regulilor ar arăta ca o invitație periculoasă la relaxare într-un moment în care tocmai au fost repuse în funcțiune mecanismele de disciplină bugetară.

În același timp, dacă războiul și energia scumpă lovesc mai tare decât se crede acum, presiunea pentru flexibilizare va crește. Deci, propunerea Meloni poate părea azi prea curajoasă. Mâine, dacă situația se strică serios, s-ar putea să pară doar pragmatică.

De băgat la cap

Da, Giorgia Meloni îi poate oferi indirect lui Ilie Bolojan o ieșire din colțul în care România a fost împinsă de propriii ani de iresponsabilitate fiscală.

Dar ar fi o ieșire de tempo, nu de fond.

România are nevoie de aer, fără îndoială. Numai că are nevoie și de disciplină, de selecție mai bună a tăierilor și de un stat care încasează mai bine, cheltuiește mai puțin prost și nu mai confundă dezvoltarea cu creditul luat pe viitor.

Dacă Bruxelles-ul deschide fereastra, Bolojan va putea respira. Dar tot va trebui să facă ordine în cameră.