Membrii clanului Sadoveanu, acuzaţi că obligau victimele să-şi înstrăineze proprietăţile din Ilfov

Publicat: 18 sept. 2020, 14:59, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Membrii clanului Sadoveanu, acuzaţi că obligau victimele să-şi înstrăineze proprietăţile din Ilfov

Șapte membri ai clanului Sadoveanu, reținuți joi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sunt acuzați cu au amenințat și șantajat mai multe persoane vătămate să-și înstrăineze proprietățile imobiliare pe care le dețineau în zone din județul Ilfov.

Şapte bărbaţi, membri ai clanului Sadoveanu, au fost reţinuţi de procurori pentru şantaj, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.

„La începutul lunii iulie 2020, inculpaţii, cunoscuţi în spaţiul social având ca preocupare săvârşirea de fapte cu violenţă, profitând de autoritatea conferită de apartenenţa la o anumită familie, prin ameninţare cu acte de violenţă transmise prin intermediul platformelor de comunicare online, au constrâns persoanele vătămate să îşi înstrăineze, într-un interval scurt de timp, proprietăţile imobiliare pe care le deţin în zone din jud. Ilfov, ameninţările proferate aducând totodată atingeri grave demnităţii persoanelor care au luat la cunoştinţă de aceste manifestări”, spun procurorii, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, conform Agerpres.

Joi, polițiștii au făcut mai multe percheziții la locuințele membrilor clanului, de unde au ridicat 24 arme albe  (cuţite, macete, săbii) şi 10 obiecte contondente (bâte, castet, box metalic), un pistol tip airsoft, precum şi sumele de 152.000 de euro, 38.250 de USD şi 8.020 de lire sterline. De asemenea, au fost ridicate şi bijuterii din aur.

Clanul Sadoveanu se ocupă cu traficul de persoane, proxenetism, furturi de mașini sau din locuințe.

În luna iulie, membri ai clanul Sadoveanu au postat o înregistrare pe Facebook în care şi ameninţau rivalii:

„Suntem obligaţi să punem mâna pe pistol şi cuţit. Fiecare ne-am luat cartierul nostru! Nu aveţi voie, vere, să veniţi peste zonele noastre: 1 Mai, Griviţa, Chibrit, Giuleşti, Chiajna, Dragomireşti. Duceţi-vă, frate, în oraş! Dacă nu luaţi în seamă, facem belea, chiar dacă ajungem la puşcărie”.