Mersul trenurilor. Probleme pe ruta Brașov- București Nord

Publicat: 28 dec. 2021, 08:15, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Mersul trenurilor. Probleme pe ruta Brașov- București Nord

Circulația feroviară pe ruta Brașov- București Nord, în această noapte, a fost afectată de căderea unui copac între Valea Largă și Comarnic, ceea ce a dus la o întârziere de circa două ore la sosirea în Capitală.

Traficul feroviar a fost oprit temporar pe raza Sucursalei Regionale CF București, între Valea Largă și Comarnic, pe firul 2 de circulație, din cauza fenomenelor meteorologice severe, care au provocat căderea unui copac pe linia de contact, a informat CFR SA.

În urma întreruperii tensiunii, a fost afectată circulația trenului R 3032 (care se deplasează pe relația Brașov – București Nord) și care a staționat între Valea Largă și Comarnic în intervalul orar 20.20 – 22.52, până la sosirea unei locomotive Diesel, care l-a remorcat din linia curentă.

Pe firul 1 de circulație, nu a fost întreruptă activitatea, iind asigurată tracțiunea electrică a trenurilor, a aratat CFR SA.

Probleme au fost, însă, și pe alte rute, din cauza condițiilor meteo dificile. Un tren de la Galați, de exemplu, a avut o întârziere de cinci ore.