Mesajul de Crăciun al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României (VIDEO)

Publicat: 24 dec. 2021, 00:03, de Eliza Popa, în News , ? cititori
Mesajul de Crăciun al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României (VIDEO)
Patriarhul Daniel

Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă pe toţi să fim darnici, precum Magii de odinioară, să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi să oferim daruri, spune Patriarhul Daniel într-un mesaj cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului, Anului Nou 2022 şi Botezului Domnului.

Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul ne vesteşte iubirea smerită şi darnică a lui Dumnezeu Tatăl, care a trimis în lume pe Fiul său Cel Veşnic pentru a mântui pe oameni de păcat şi de moarte şi a le dărui Viaţă Veşnică. Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă pe toţi să fim darnici, precum Magii de odinioară, să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi darnică, să oferim daruri copiilor, dar şi bătrânilor, bolnavilor, săracilor şi celor singuri, îndoliaţi şi întristaţi”, arată patriarhul în mesajul său.

„Fiind în mod deosebit sărbătoarea familiei, Crăciunul ne cheamă să arătăm o atenţie deosebită copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, cu speranţa că vor reveni în România”, a adăugat el.

Patriarhul Daniel adresează românilor urări de „sănătate şi fericire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutarea tradiţională La mulţi ani!’”.