Mesajul lui Steliano Filip, după despărțirea de Dinamo: ”Am renunţat la bani, sunt şi eu vinovat”

Fundașul stânga Steliano Filip (28 de ani) și-a reziliat contractul cu Dinamo. Fotbalistul a renunțat la cei 23.000 de euro pe care le avea de primit și a plecat liber de contract.

Am decis, de comun acord cu clubul meu de suflet, să închei mai devreme al doilea contract semnat în cariera mea cu Dinamo. Am renunţat la bani, aşa cum am făcut şi când am revenit din Grecia în Ştefan cel Mare, în urmă cu un an şi jumătate.

Am vrut să fac multe lucruri frumoase în tricoul alb-roşu, am vrut să-mi ajut echipa şi să mă bucur de fotbal alături de suporteri. De multe ori nu am reuşit, de multe ori nu am fost lăsat, dar nu mai contează! Nu am fugit niciodată de responsabilitate şi, cu siguranţă, sunt şi eu vinovat pentru ce s-a întâmplat pe parcursul sezonului trecut.

Urmează o nouă etapă de fotbal, atât pentru mine, cât şi pentru club. Dinamo de astăzi trebuie să meargă mai departe, să se ridice de jos şi să revină unde trebuie să fie, în Liga 1. Pentru suporteri, pentru fotbal, pentru România!

Sunt mândru că am îmbrăcat acest tricou (numărătoarea mea s-a oprit, din păcate, la 199 de meciuri) şi nu pot decât să-ţi mulţumesc, Dinamo!”, a scris Steliano Filip, pe Instagram.

250.000 de euro este cota actuală de piaţă a lui Steliano Filip, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...