Mesajul președintelui, după cinci luni și jumătate fără guvern: „România a funcționat totuși”

Publicat: 20 oct. 2026, 19:48, de Andreea Pavaloiu, în POLITICĂ , ? cititori
Mesajul președintelui, după cinci luni și jumătate fără guvern: „România a funcționat totuși”
Premierul Luca Niculescu și președintele Nicușir Dan la Palatul Cotroceni. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a vorbit, marți seară, la ceremonia de la Palatul Cotroceni, despre cele cinci luni și jumătate fără guvern cu puteri depline. Șeful statului a subliniat care este miza noului Cabinet condus de Luca Niculescu: reformele pe care și le doresc românii și stabilitatea financiară a țării.

Nicușor Dan, mulțumiri pentru Ilie Bolojan

Învestirea noului Executiv marchează și finalul mandatului lui Ilie Bolojan, demis la începutul lunii mai prin moțiune de cenzură. Președintele a început prin a mulțumi acestuia și cabinetului său pentru efortul depus pe toată durata crizei politice.

Nicușor Dan a subliniat că, deși România nu a avut timp de cinci luni și jumătate un guvern cu puteri depline, statul a continuat să funcționeze.

„Vă aduc aminte, am avut de închis PNRR, am avut de derulat programul SAFE, am avut de închis capitole de negociere OECD, am avut niște evaluări ale agențiilor de rating și toată această perioadă a existat, pe subiectele importante, a existat cu adevărat colaborare între partidele politice și asta e un semn de maturitate pentru democrația noastră”, a adăugat președintele.

Președintele le-a mulțumit și lui Eugen Tomac, lui Adrian Veștea și lui Siegfried Mureșan pentru încercările de a forma un guvern, dar și celor care au acceptat să facă parte din cabinetele lor, în special propunerilor tehnocrate. Șeful statului a numit un act de curaj trecerea dintr-o zonă profesională cu experiență și recunoaștere acumulate direct în spațiul mediatic.

Miza Guvernului Niculescu: reforme și economia României

După ce l-a felicitat pe Luca Niculescu, Nicușor Dan a vorbit și despre prioritățile pe care guvernul său trebuie să le aibă în vedere.

„Probabil că o să fie mai greu decât a fost acum, dar am încredere că va reuși să găsească echilibrul bun în discuția, în special cu Parlamentul”, a punctat Nicușor Dan.

Șeful statului a reamintit obligațiile financiare pe care România și le-a asumat, menționând că acestea există pentru protejarea evoluției economice viitoare a țării, nu în mod abstract. Președintele a explicat că trebuie găsit echilibrul între aceste constrângeri și așteptările românilor legate de reforme.

De asemenea, Nicușor Dan s-a declarat bucuros de existența, în noul Cabinet, a unui portofoliu dedicat digitalizării și inteligenței artificiale.

„România trebuie să privească înainte economic, să se conecteze cu punctele în care se joacă economia globală, are niște avantaje competitive și trebuie să aibă curajul să o facă”, a declarat Dan.

Învestirea Guvernului Luca Niculescu pune punct, astfel, unei perioade de criză pentru România. Președintele a făcut, în decursul a cinci luni și jumătate de la demiterea cabinetului Bolojan, patru desemnări de premier. Niciuna dintre ele nu a reușit să adune cele 233 de voturi necesare.