Mesajul unicei femei din Afganistan care deţine un doctorat în cinematografie (VIDEO)

Publicat: 19 aug. 2021, 00:03, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Mesajul unicei femei din Afganistan care deţine un doctorat în cinematografie (VIDEO)

Regizoarea de film afgană Sahraa Karimi, în vârstă de 38 de ani, a transmis, pe Twitter, o scrisoare deschisă adresată cineaștilor din întreaga lume, în care cere ajutor pentru semenii ei din țară.

Nu înțeleg această tăcere”, scrie Karimi, în timp ce roagă artiștii și presa din toată lumea să vorbească despre criza umanitară din Afganistan. Potrivit Variety, Sahraa Karimi este unica femeie din Afganistan care deţine un doctorat în cinematografie și film. De altfel, lungmetrajul ei „Hava, Maryam, Ayesha”, care vorbește despre avorturi, a fost selectat la festivalul de la Veneţia, în 2019. Karimi este și prima femeie președinte al organizației de film afgane. „Talibanii vor anula drepturile femeilor, vom deveni niște umbre ale bărbaților și ale caselor, iar vocile noastre vor fi reduse la tăcere.

Când talibanii au fost la putere, nicio fată nu a mers la școală. De atunci, sunt nouă milioane de fete înscrise la școală. În doar câteva săptămâni, talibanii au distrus multe școli și peste două milioane de fete au fost nevoite din nou să părăsească școlile”, scrie regizoarea afgană.

Un filmuleț devenit viral

„Eu voi rămâne și voi lupta pentru țara mea, dar nu pot singură. Am nevoie de aliați ca voi. Vă rog să ne ajutați să facem această lume să îi pese de noi. Vă rog să spuneți presei din țara voastră ce se întâmplă aici. Acesta nu este un război civil, este un război impus și este rezultatul unei înțelegeri dintre SUA și talibani. Vă rog să nu ne abandonați. Avem atât de puțin timp, poate doar câteva zile”, mai spune Karimi.

Sahraa Karimi a postat și un filmuleț, devenit viral, în care se poate vedea cum aleargă disperată din calea talibanilor și cât de tensionată este atmosfera din capitala Afganistanului. 

Video aici: https://www.instagram.com/sahraakarimi/channel/?utm_source=ig_embed