METEO, 14- 17 septembrie: Vreme frumoasă, dar în unele zone toamna se apropie

Publicat: 14 sept. 2020, 09:14, de Mihaela Ionescu, în ACTUALITATE , ? cititori
METEO, 14- 17 septembrie: Vreme frumoasă, dar în unele zone toamna se apropie

În vestul și sudul țării, începutul săptămânii aduce vreme caldă pentru această dată, iar ploile vor lipsi.  În prima zi de școală, elevii se vor bucura de o atmosferă de vară, iar est și sud-est vântul va bate mai puternic. Maximele ating și depășesc 30 de grade în multe zone și ajung pe la 33 de grade în Oltenia.

Vremea se menține caldă și marți, 15 septembrie, mai ales în vestul și sudul țării. Dimineața, în zonele joase, mai poate să apară ceața; în rest domină cerul senin, iar vântul devine activ în ținuturile sudice.

Miercuri, 16 septembrie, avem o vreme frumoasă, mai ales pe la câmpie. Temperaturile urcă din nou spre 33 de grade; norii apar sporadic prin vestul țării; în rest, găsim cer curat, doar vântul mai are unele intensificări în zonele sudice, conform Știrileprotv.ro.

Joi, 17 septembrie, prindem încă o zi însorită, cu temperaturi ridicate pentru luna septembrie. Pe seară și în noaptea următoare se schimbă vremea, iar în vest, nord și centru se-adună norii și apar averse, cu descărcări electrice.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan, găsim o atmosferă însorită, vânt cu intensificări trecătoare și temperaturi mai potrivite pentru o zi de vară. Maximele ajung pe la 30…31 de grade, iar în zona Dobrogei se face mai cald decât ieri.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei, ne așteaptă încă o zi însorită și o amiază călduroasă, cu 30…31 de grade la umbră. Vântul se întețește puțin și pe aici.

De asemenea, soare și vreme frumoasă vom avea și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Temperaturile cresc de la o oră la alta și vor ajunge până la 31 de grade, iar vântul agită atmosfera și în această zonă.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș domină cerul senin și se face destul de cald la orele amiezii. Dimineața și noaptea apare puțină ceață, iar maximele ajung pe la 28…29 de grade.

Și în ținuturile vestice se menține timpul frumos. O să avem soare, câțiva nori de vreme bună și va fi mai cald decât în mod obișnuit. După prânz se vor înregistra în jur de 30 de grade, iar vântul va adia plăcut.

În Transilvania, este răcoare acum dimineața, iar până la ora 10 este cod galben de ceață densă pentru județele Harghita și Covasna. Mai târziu, soarele încălzește treptat atmosfera și temperaturile urcă până la 28…29 de grade.

În Oltenia se face din nou foarte cald; nu prea zărim norii și nici vântul nu prea se simte. Temperaturile ajung la valori mai potrivite pentru miezul verii, de 33 chiar 34 de grade.

Vara continuă și în ținuturile sudice. Maximele urcă spre 31…32 de grade; norii apar sporadic și doar vântul are unele porniri în jumătatea estică a Munteniei.

Vremea în București

În București, sunt schimbări, deocamdată. Astăzi avem soare și o amiază călduroasă, cu un pic de vânt și 31 de grade în termometre. Urmează o noapte liniștită, senină, cu o minimă de 18 grade.

La fel va fi și marți: soare, vreme caldă și vânt cu intensificări trecătoare. Maxima ajunge tot pe la 31 de grade.

Miercuri se face și mai cald. Temperatura urcă până la 32 de grade, cerul rămâne curat toată ziua, dar se mai simte un pic vântul.

Și joi avem soare și atmosferă de vara, deși temperaturile mai scad puțin și maxima se oprește pe la 30 de grade.

Vremea la munte

La munte rămânem cu vremea caldă și frumoasă. E drept că dimineața este răcoare, iar pe văi și în depresiuni poate să apară ceața, dar peste zi, temperaturile ajung la valori foarte plăcute, mai ridicate decât ar fi normal la mijlocul lunii septembrie.

Și marți prindem o zi plăcută, soare, câțiva nori de vreme bună și temperaturi peste limitele normale.

Vremea rămâne caldă și miercuri; norii apar sporadic în masivele vestice; în rest va fi cer senin.

Și joi avem o zi destul de însorită, dar pe seară și noaptea norii se înmulțesc și vor aduce averse locale. Se răcorește în masivele nordice.

Vremea la mare

Și la mare găsim vreme bună și temperaturi ca în plin sezon. Cerul se păstrează curat, vântul rămâne destul de activ și se face mai cald decât ieri. Prin stațiuni se pot atinge chiar și 30 de grade, iar apa mării va avea în jur de 24 de grade.

Și marți avem vreme bună de plajă, desi temperaturile mai scad puțin. Cerul rămâne senin, iar vântul- destul de insistent.

Miercuri ne-așteaptă încă o zi însorită, cu briză activă și temperaturi agreabile.

Vreme frumoasă avem și joi: soare și până la 26 de grade în aer. Apa mării se menține pe la 24 de grade.