Mi-a zis madame…

Publicat: 24 apr. 2022, 12:30, de Nina Marcu, în SOCIAL
Mi-a zis madame...

Pe când făceam eu, prin curtea casei de la ţară, o conferință îndrăcită de presă cu toată drăcărimea lui Belzebut – doamnele habotnice şi care ţin post azi, asta e, să nu citească despre puzderia de draci, că se pun rău cu Divinitatea – despre împieliţaţii care dau, când dau – că mai mult se joacă de-a alba-neagra cu mine şi cu toată aparatura mea electrică din casă – curent electric…

Frază a dracului de lungă. V-am pierdut ori sunteţi icişa? Deci, luat pe scurtătură şi spus pe româneşte, pe când îi înjuram cu spirit drăcesc pe ăia cu electrica lor, că acum e, acum nu e curent… Hai că nu mai traduc din conferinţă, că ştiţi şi voi cum e aia cu dar-ar dracii să dea, şi aialaltă cu fir-aţi ai dracu’, voi şi neamul vostru.

Desigur, nu ziceţi aşa ceva acasă la voi… Că nu se zice. Aşa… Pe când făceam eu ce-am zis, aud dinspre stradă o voce baritonală de bărbat: madame, madame! Ce dracu’, am adormit în timpul înjurăturilor şi m-am trezit pe Champs Elysees?

Madame, madame, iar… La mine se striga. Pentru mine era, ca să zic aşa, zicerea. Iote, domn’le că veni Parisul la mine, dacă n-am ajuns eu la Paris. Dintr-o căruţă cu coviltir, etajată, pe cuvânt, nu aşa, orice ştift, de se vede pe cărările… asta… pe drumurile patriei, un domn pălărios, de vârstă mijlocie, cu mustaţă lungă şi răsucită, care vindea găini, mi se adresa: madame…

Uite, domnule, că după atâta hăis, cea, fă, mă, dar-ar şi făcea-r-ar şi alte invective, ale mele şi ale vecinilor, îmi fu dat să aud şi dulcea limbă a lui Balzac. Mă rog, un cuvinţel acolo, da’ tot e ceva. „Madame, zice pălăriosul, ce salată frumoasă aveţi!”. Poftim, un domn care ştie să aprecieze ce am eu prin curte. Că altcineva, serios, nu mi-a mai lăudat salata.

„Nu-mi daţi şi mie o salată, madame?” Ei, cum dracu’ să nu-i dau omului? Mi-a zis şi madame… Tai şi pun într-o pungă vreo câteva lăptuci, că nu pot să zic salăţi. Le-am ales, serios, pe alea mai mari şi mai înfoiate, că omul merită, mi-a zis şi madame, a lăudat şi marfa mea…

Îi dau punga şi el zice: „Madame, da’ nu-mi daţi şi o ceapă verde, că tare frumoasă o mai aveţi (pe ceapă, bre, nu altceva, unde vă fuge gândul?) şi să pun la salată…” Jumulesc nişte cepe verzi şi i le dau lu’ musiu. Şi el: „Madame, da’ n-aveţi şi o bucată de brânză ori şuncă, să mănânc şi io cu salata asta?” Aveam. Şi, ce dracu’, mi-e şi ruşine că nu mă gândisem eu. Cum să mănânce bietul om, care zice madame, aşa, graseiat, de parcă nu vinde găini, ci predă la Sorbonne, salată goală?

„Madame, un crod de pâine este cu putinţă?” Ce mai, sunt cam proastă. Nu mă duce capul deloc. Mă duc după pâine. Soţul meu, care mă vede cum mă agit şi cum mă plimb, mă… sfătuieşte: „Auzi, ca să nu mai faci o mie de drumuri şi să slăbeşti, du omul să-şi aleagă ce vrea, de la frigider. Şi arată-i ce-ai şi-n ladă, că poate îl interesează ceva! Şi nu mai dai kilometrajul peste cap, prin toată curtea şi prin toată casa.”

Lume rea, domn’le, asta e, lume rea. Păi domnul soţ îmi zice, precum nenea ăsta cu pălăria lui de mexican, madame? Nuuuuuuu… El, soţul, strigă la mine: dă-mi şosete, fă şi tu o cafea, du tu apă la găini… De-astea. Nu mă ia cu madame şi silvuple şi a la maison. Da’ bine că a zis de frigider. Că am acolo nişte ciorbă de miel. Doar ce-am împrietenit-o cu temperatura mai rece. Să-i dau şi omului, că şi-aşa nu trage la ea nimeni, în afară de soţ, şi să-i mai uşurez şi lui eforturile, că vine vara şi să dea, nu-i aşa, burta jos. Na, dacă nu mă franţuzeşte şi el…

Pun borşul la sufertaş, dar mă gândesc: ia să aşez eu omul la masă, ca să-mi fac pomana pe deplin. Că vorba aia, e el rom, că nu pot să zic ţigan, dar nu cumpără fiare vechi, vinde găini. Şi mai ştie să zică şi madame. Or’ş’cât, contează, na… Că eu nu sunt Zăvo, să-mi zică lumea divă, mademoisele şi vedetă. Nici măcar aia, cum o chema, Crudu, nu sunt… Nici doamna Ilinca de are ea răbdare și toleranță cu neamul lu’ bărbat. Pe alte dive nu le mai știu. Că stau prost la capitolul ăsta.

Aşa că, madame, icişa, la ţară, printre găini, vaci, broaşte, e ceva… Întind masa în chioşc şi îl omenesc pe franţuzit. Cu de toate. Să fie de sufletul morţilor. Că mi-a şi zis, cu ochii lui în ochii mei: „Merci, madame!” Al meu, bărbatul, mă atenţionează: „ai grijă să nu te lase ăsta în fundul gol, că îi joacă ochii după toate pe aici, prin curte. Mai ceva ca beculeţele din pomul de Crăciun!”.

Poftim! Invidia asta, domn’le… Ce face din cel mai bun bărbat din lume… Acuma, cu pluta n-am venit nici eu. Sunt fată de la ţară şi ştiu din bătrâni că nu e bine să te tragi de şireturi cu ţigăncile cu fuste largi, care vin să-ţi ghicească trecutul, prezentul şi viitorul şi te lasă fără niscaiva lucruşoare aflate la îndemână.

Şi, pe şestache, îmi scot cerceii din urechi şi inelul de pe deget – că de verighetă nu m-o descotorosi – şi le vâr prin buzunare. Deşi, cum am zis, dânsul e un domn, n-are fuste creţe şi, în plus, vinde găini. Are, deci, afacerea lui. Că doar n-a şutit atâtea găini de pe undeva. Şi, uite aşa, fac şi eu o faptă bună şi hrănesc şi-mbeţesc, pe săturate, un om. El, ca un domn, nu m-a scos din madame. Madame în sus, madame în jos… De i-am şi susurat omului meu, printre dinţi: „Vezi cum se vorbeşte cu o doamnă? Ia şi tu notiţe!”.

După ce i-am mai dat câte ceva de prin curticică pălăriosului, s-a urcat în căruţa lui cu coviltir – etajată, parol, nu oricum… – şi dus a fost. Acum câteva minute, am văzut că s-a luat şi s-a dat din nou curentul, dar şi că nu mai e cutia poştală la poartă. Dă-o dracului, că şi-aşa nu bagă poştașul decât facturi în ea, nu ne vin, de niciunde, scrisori. De dragoste, nici atât. Şi nici cu madame… Da, dar romul cu găini mi-a zis madame…

Ce-i drept, şi nişte linguriţe spălate şi lăsate la scurs, înainte de şters şi pus la locul lor, au făcut picioare. Mare scofală. Nu erau de argint. Şi-aşa mă săturasem de ele şi nu aveam motiv să dau banii, chiiiiiiiibzuită cum sunt, pe altele. Şi dispariţiile astea sunt, desigur, altă discuţie. Şi altă găină în altă căruţă. Cu coviltir. Şi cu etaj, cum am zis.

Da’ ăla de sunt convinsă că mi-a „încălţat” una, alta, mi-a zis madame… Păi, ce, e de colea? Câte dintre voi aţi fost numite astfel, cu toată consideraţia de rigoare, în ultima vreme? I-auzi: madame… Aşa că, sâc, sâc, mie mi-a zis madame… Mi-a zis madame…