Micii producători îi cer lui Daea să demită conducerea AFIR pentru „managementul defectuos”

Publicat: 05 aug. 2022, 08:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Micii producători îi cer lui Daea să demită conducerea AFIR pentru

Uniunea “Salvăm Țăranul Român” (USTR) îi solicită ministrului Petre Daea să demită conducerea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în frunte cu directorul general Dorin Dumitru Opreanu, din cauza managementului defectuos și slaba gestionare a fondurilor europene din PNDR alocate României în perioada de tranziție 2021-2022.

România a avut la dispoziție 2,84 miliarde euro la care se adaugă contribuția statului membru de încă 15 % din care la această data România a absorbit numai 430 milioane euro (contracte plătite către beneficiari), conform datelor oficiale ale AFIR, de aici rezultând că un procent de aproximativ 12% din total buget a fost cheltuit, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii.

România trebuie să cheltuiască acești bani până la 31.12.2023 altfel țara noastră riscă să piardă acești bani, neputând fi reportați in PNS 2023-2027, atrage atenția USTR.

De ce sunt nemulțumiți fermierii

  • Evaluare greoaie și inadmisibil de lungă. Întârzieri de peste 12 luni la evaluarea proiectelor depuse. Se ajunge în situația în care echipamentele propuse spre achiziție să fie depașite tehnologic la momentul achiziției.
  • Rapoarte de selecție întârziate și eronate. Erată la erată. Contestații la raport de contestații.
  • Rapoarte de contesțații mult întârziate.
  • Numărul mare de proiecte evaluate și declarate neeligibil initial care în urma contestațiilor depuse au fost declarate eligibile.
  • Contractare greoaie. Mari întârzieri la întocmirea și transmiterea contractelor/ deciziilor de finanțare către beneficiari.
  • Lipsa de transparență în lansarea submasurilor, evaluarea și transmiterea informațiilor.
  • Informații contradictorii publicate pe site-ul AFIR. Site-ul AFIR este depășit tehnic  care încurcă/nu asigură o experiență fluentă utilizatorul final.
  • Proceduri de lucru, formularele de plată pentru beneficiari neadaptate situației reale și care nu sunt acceptate de platforma AFIR, alte formulare care nu pot fi semnate digital.
  • Pentru submasura 4.1a a fost publicat un Ghid consultativ in luna ianuarie 2022  submăsura nemaifiind deschisa nici până la această data și fără un orizont de timp când ar putea fi lansată.

„Tragem acest semnal de alarmă, având în vedere cei aproximativ 12% absorbiți când mai sunt mai puțin de 16 luni până la data limită. Toate cele de mai sus dovedesc o slabă capacitate de gestionare a situației, de identificare a problemelor structurale în cadrul AFIR, de identificarea și asigurarea resurselor necesare pentru buna funcționare a instituției și gestionarea apelurilor de proiecte. Pentru toatea acestea dl. Director Opreanu trebuie să oprească acest fiasco să-și înainteze demisia de onoare și să lase alți profesioniști să salveze ce se mai poate salva, să salveze țăranii și fermierii care au nevoie disperată de aceste fonduri. Îl rugăm și pe domnul Ministru Daea sa facă o analiză proprie a activității AFIR din ultimul an și să dispună măsurile necesare și obligatorii!”, susțin fermierii.