Microsoft: Românii sunt interesați de dezvoltarea competențelor digitale

Publicat: 20 oct. 2020, 15:30, de Vlad Ciotoran, în ECONOMIE , ? cititori
Microsoft: Românii sunt interesați de dezvoltarea competențelor digitale
Microsoft anunță că românii sunt dornici să învețe cursuri de digitalizare. Foto: Facebook Microsoft

Programul global de training inițiat de Microsoft în luna iunie, ca răspuns la criza economică globală cauzată de pandemia COVID-19, a fost accesat în primele trei luni de la lansare de 10 milioane de persoane din 231 de țări, potrivit unui comunicat de presă. 

Potrivit datelor Microsoft, în România peste 25,000 de persoane au accesat ciclul complet de studii, iar 863 dintre acestea au finalizat cursurile, până în prezent. Țara noastră ocupă cea de-a doua poziție în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește numărul celor care au accesat ciclul complet de studii.

Compania și-a propus să sprijine 25 de milioane de oameni din întreaga lume în dezvoltarea competențelor, prin intermediul acestui program.

“Întreaga lume se află într-o fază de digitalizare accelerată, iar studiile arată că, până în 2022 ar putea apărea 133 de milioane de noi job-uri. Totodată, 80% dintre profesiile pe care le vom avea în anul 2025 nu există, încă. În acest context, consider că pregătirea profesională a resursei umane, capătă o importanță tot mai pregnantă, fiind necesar ca angajații de astăzi să fie pregătiți pentru profesiile de mâine”, este de părere Daniel Rusen, Director Marketing și Operațiuni, Microsoft România.

Cursuri destinate dezvoltatorilor de software; cursuri destinate pregătirii în domeniul analizei de date și cursuri destinate formării specialiștilor în aria de customer service, au fost în topul interselor în România.

Cel mai accesat curs în primele trei luni de la lansarea inițiativei globale a Microsoft, a fost cel de Software Developer, cu o medie de aproximativ 23%, pe următoarea poziție s-au clasat cursurile pentru Data Analyst, având o medie de aproximativ 11% și  apoi cele pentru Customer Service Specialist, cu o medie de circa 7%.

Programul global de training include resurse de învățare de la LinkedIn, GitHub și Microsoft, pentru cei care doresc să își dezvolte competențele și să obțină locul de muncă dorit.