Mihai Busuioc: cum se cucerește Curtea Constituțională pas cu pas

Așteptam o reformă a CCR. Așteptam o viziune sever-revoluționară asupra acestei instituții care a consacrat toate măgăriile posibile puse la cale de sistemul politic românesc. Așteptam o ”exorcizare” la CCR. După cum merg lucrurile, acum, se pare că ”febra revoluționară” se oprește la porțile acestui monstru românesc: Curtea Constituțională a României.

De ce a stârnit atâtea reacții numirea lui Mihai Busuioc în CCR și ce mecanisme politice se ascund în spatele acestei mutări aparent „tehnice”. 

1. Propunerea: PSD scoate un „as din mânecă”. As, am zis? un Valet trist…

Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi, a fost propus de PSD pentru un mandat de 9 ani în cadrul Curții Constituționale, în locul lui Marian Enache, aflat la final de mandat. Votul din Senat a fost grăitor: 79 „pentru”, 36 „împotrivă”, cu o susținere majoritară din partea coaliției PSD–PNL, dar și sprijin tacit din partea UDMR și a unei părți din USR. O numire „cu forța majorității” – făcută la pachet, în stilul clasic al înțelegerilor de culise.

Cine este, de fapt, Mihai Busuioc?

Mihai Busuioc este un personaj format în laboratoarele administrative ale PSD. Nu este un jurist strălucit, nici un constituționalist cunoscut. Este, însă, un tehnocrat fidel. Și în politică, asta e, uneori, mai valoros decât orice diplomă.

Elemente din CV:

• Licențiat în drept – fără o carieră clară în magistratură sau barou.
• A ocupat funcții administrative în ministere, în special în Ministerul Dezvoltării, în perioada Liviu Dragnea – când a fost secretar general și consilier de încredere.
• În 2017, a fost numit președinte al Curții de Conturi, într-un context controversat, cu susținerea directă a PSD.
• Este considerat omul lui Dragnea, deși a reușit să-și păstreze discreția și să supraviețuiască politicii de tranziție.
• Activitate juridică reală? În cel mai bun caz, discutabilă: toate funcțiile avute au fost administrative, fără semnături juridice sau opinii doctrinare asumate.
• Nicio lucrare științifică, nicio prezență notabilă în viața juridică românească.

În termeni simpli: un om care a stat mereu în umbră, dar aproape de prizele de putere.

17:32, 01.07.2025 • Justitie

Mihai Busuioc, validat oficial la CCR. Sesizarea SOS România, respinsă

09:16, 01.07.2025 • Justitie

CCR analizează sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc ca judecător constituțional

2. Contestații și semne de întrebare

Partidul S.O.S. România a contestat oficial numirea, invocând articolul 143 din Constituție: candidatul la CCR trebuie să aibă pregătire juridică superioară și cel puțin 18 ani de activitate în domeniul juridic sau al învățământului de profil.

Or, în cazul lui Busuioc, aceste criterii sunt cel puțin discutabile. Deși figurează în acte ca licențiat în drept, nu a profesat ca jurist în sensul clasic: nu a fost avocat, judecător, procuror sau cadru universitar de specialitate. Mai mult, adeverințele care îi atestă vechimea în domeniul juridic provin de la instituții unde funcțiile ocupate au fost administrative, nu de conținut juridic.

3. Decizia CCR: validare cu ocolire procedurală

Pe 1 iulie 2025, Curtea Constituțională a respins contestația, nu pe fondul argumentelor juridice, ci din motive procedurale: contestarea nu fusese semnată de un număr suficient de parlamentari pentru a fi admisă. Astfel, Mihai Busuioc devine oficial judecător constituțional – cu toate semnele de întrebare intacte, dar validate prin forța votului politic.

4. Tactica din spate: un joc politic vechi, cu față nouă

Numirea lui Busuioc nu e o simplă „mutare administrativă”, ci parte dintr-o strategie clară:

• PSD își consolidează influența în CCR, într-un moment-cheie, când noul guvern are nevoie de legitimitate și sprijin constituțional.
• Curtea de Conturi rămâne astfel liberă pentru o nouă numire convenabilă, cel mai probabil în favoarea lui Paul Stănescu sau a altui fidel PSD.
• Justificările sunt tehnice, dar beneficiile sunt politice: control asupra unui bastion de putere.

5. Reacțiile din societate și opoziție

Criticile au venit din partea USR, a societății civile și a jurnaliștilor independenți:

• Stelian Ion a calificat numirea drept „necredibilă”.
• Daniel Fenechiu (PNL) a recunoscut, pe șleau, că partidul său nu l-a dorit, dar s-a supus voinței coaliției.
• Spațiul public a fost inundat de ironii, comparații cu alte „plantări” politice și temeri legate de pierderea independenței CCR.

6. Mizele reale: ce se joacă, de fapt

În aparență, numirea lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională pare un episod banal din repertoriul politic românesc: o funcție vacantă, o propunere discutabilă, o majoritate parlamentară care „își face jocurile”. Dar realitatea e cu totul alta. Aici nu e vorba doar de o numire, ci de o repoziționare strategică a puterii în stat.

Această numire marchează recolonizarea dezonorantă a CCR de către o majoritate politică care vorbește despre reformă, dar caută control. Busuioc, un om fidel, fără voce publică, fără autonomie profesională, este idealul „soldatului constituțional”: nu gândește, nu contrazice, nu strălucește, dar votează cum trebuie. Exact când trebuie.

6.1. Ce câștigă PSD

Pentru PSD, această mutare este o lovitură reușită la limită, într-un moment de tranziție. Cu un guvern nou instalat și cu o presiune uriașă asupra aparatului administrativ, social-democrații știu că următorii ani nu vor fi despre guvernare, ci despre blocaj. Iar CCR este, în România, cea mai elegantă armă de blocaj politic: nu ridici vocea, nu faci scandal, dar poți opri orice reformă dintr-o semnătură.

Busuioc e plasat acolo exact ca să stea. Să nu tulbure nimic. Să fie o bornă tăcută pe un drum plin de interese. Fiți pe pace, va fi activat exact atunci când e nevoie de el.

6.2. Ce pierde România

România pierde o nouă ocazie de a arăta că instituțiile-cheie pot fi conduse de oameni credibili, vizibili și competenți. Nu mai e vorba doar de Busuioc, ci de modelul pe care îl reprezintă: băiatul ascultător, pregătit pentru toate funcțiile, chiar dacă nu le înțelege. Un soldățel de plumb, pus în fruntea unei instituții care are rolul de a proteja democrația.

Iar când CCR ajunge să fie populată de oameni care nu au gândire constituțională, ci obediență politică, statul devine un spectacol de umbre: legile sunt doar texte, iar deciziile vin din cu totul altă parte. Am văzut cu toții asta. Și am înțeles.

6.3. Precedentul periculos

Nominalizarea lui Busuioc deschide larg porțile pentru altele. Dacă el a fost validat cu un CV dubios și o pregătire juridică incertă, ce urmează? Poate mâine vine altul, fără nicio legătură cu dreptul, dar cu carnetul de partid la purtător. Dacă standardele scad la acest nivel, CCR redevine, curând, un consiliu de administrație reșapat al partidelor, nu o instanță a legii fundamentale.

Și atunci, orice tentativă de reformă – pensii speciale, reducerea numărului de parlamentari, limitarea sinecurilor, redimensionarea bugetului de stat – poate fi blocată „constituțional”, cu binecuvântarea unor oameni care nu au nicio legătură cu spiritul Constituției. Vi se pare esențial? Și nouă, da.

6.4. Un nou tip de autoritarism: cel birocratic

Busuioc nu e un dictator. Nu e un despot. Dar e ceva poate mai periculos: funcționarul de rang înalt care acceptă orice, în schimbul poziției. Genul de personaj care nu pune întrebări și nu are păreri. E figura clasică a „omului-scut” – folosit de putere pentru a legaliza abuzul.

Și în loc să avem o justiție constituțională vie, avem un sistem fosilizat, în care dosarele se judecă în funcție de agende și alianțe. Nu e autoritarism în sensul clasic, dar e un tip de autoritarism birocratic, în care puterea se disimulează în tăcere, nu în forță.

Finalul părții a 6-a

Cu numirea lui Mihai Busuioc, se închide cercul unei strategii politice cinice: Curtea de Conturi e eliberată pentru un alt fidel, CCR e ocupată de un executant, iar opoziția e redusă la plângeri de formă.

E o mutare care nu strigă, nu scandalizează violent, dar lasă o urmă adâncă în mecanismul democratic. Pentru că atunci când gardienii devin portari angajați ai celor pe care ar trebui să-i supravegheze, nu mai vorbim despre echilibru, ci despre complicitate.

Compromisul… acolo unde nu trebuia să fie: exact unde România a cerut curățenie totală

Poate că românii mai tolerează o derogare fiscală, o sincopă în reforma pensiilor sau o întârziere în digitalizarea administrației. Dar exact aici, în zona marilor instituții de echilibru democratic, nu se mai acceptă compromisuri. Nu acum. Nu cu acest guvern. Nu după ce o întreagă campanie electorală a fost construită pe ideea de „ruptură cu sistemul sinecurist”.

Iar tocmai aici – în inima justiției constituționale – vine primul compromis grav. Busuioc este o numire care compromite exact ce trebuia salvat: credibilitatea Curții Constituționale. Acea zonă în care cetățeanul spera că nu vor mai pătrunde oamenii de partid, consilierii docili, funcționarii fără coloană vertebrală.
Dar iată că pătrund. Sprijiniți. Votați. Lansați cu discreție.

Angajamentul de reformă e deja sabotat consistent

Acest guvern, care și-a câștigat încrederea pe baza unui angajament de reformă și decență instituțională, face exact ce au făcut toți ceilalți înainte: face loc. Lasă pe cineva „de-al lor” să ocupe un post care ar fi trebuit să fie deasupra tuturor jocurilor politice. Și nu doar că-l lasă – îl sprijină, îi asigură trecerea, îi mută obstacolele din drum.

Nu mai e vorba de Mihai Busuioc. E vorba de semnalul transmis.

Dacă această Curte Constituțională nu e protejată de clientelă, atunci nu există sanctuar în statul român. E simplu și am observat asta de o mie de ori. Nu mai rămâne decât ipocrizia – prezentată frumos, cu fundă instituțională.

Constituția e scrisă în cărți, dar se rescrie în culise

Mihai Busuioc nu e scandalul anului – e doar exemplul perfect al sistemului care merge înainte, cu oameni care nu strălucesc, dar execută. CCR a mai pierdut o fărâmă de independență, iar cetățeanul român mai pierde un strop de încredere.

Într-o epocă în care avem nevoie de gardieni ai drepturilor, primim, în schimb, contabili de partid cu oarecare pregătire juridică.
Noul echilibru al puterilor? Se face pe șoptite, cu ușile închise.