Miliardarii și obsesia nemuririi: cursa spre eternitate și proiectele globale

În lumina rece a unui pod futurist și a unei metropole scintilante, știința și ambițiile nemuririi se împletesc. În ultimele decenii, tehnologiile de prelungire a vieții au atras sume fabuloase, finanțate de oligarhi și magnați ai tehnologiei. Miliardarii globali par hotărâți să cucerească nemurirea cu orice preț – investind în felurite ramuri ale cercetării anti-îmbătrânire: de la inginerie celulară la roboți autonomi, de la criogenie la experimente bio-nadă.

Principalele direcții majore ale acestui efort includ:

• Anti-îmbătrânire și reprogramare celulară – terapii genetice, medicamente și terapii cu celule stem menite să inverseze semnele îmbătrânirii;
• Criogenie și conservare post-mortem – înghețarea trupului sau a creierului imediat după moarte, în speranța unei reînvieri viitoare;
• Transferul conștiinței și inteligență artificială – proiecte de scanare a creierului și „încărcare” digitală a minții într-un suport non-biologic;
• Augmentări cibernetice și neurotehnologii – implanturi cerebrale și dispozitive bionice care să prelungească funcțiile corpului și creierului;
• Biohacking radical și experimente personale – protocoluri extreme de supraveghere a sănătății, diete și proceduri experimentale auto-administrate de către cei foarte bogați.

În ce privește anti-îmbătrânirea, exemplul cel mai elocvent este cel al startup-ului Altos Labs (fondat în 2021), care promite „reprogramarea” epigenetică a celulelor. Sprijinit cu câteva miliarde de dolari de investitori ca Yuri Milner și Jeff Bezos, Altos Labs a reunit laureați Nobel și medici de top pentru a vedea dacă pot întineri organe și să inverseze boala.

Un studiu publicat recent al cercetătorilor Altos arată că, prin reprogramare parțială, au putut prelungi durata de viață a unor șoareci de laborator – un prim semn că ar putea fi posibil să „învârtă ceasul” biologic.

În paralel, giganți tehnologici precum Google/Alphabet finanțează companii de longevitate: Calico Labs, fondată în 2013 de fostul CEO Google Bill Maris, și Verily (divizia de sănătate), au bugete enorme pentru studii despre telomere, enzime anti-îmbătrânire și medicamente experimentale.

În Marea Britanie, investitori precum Jim Mellon au lansat fonduri dedicate (de ex. “Longevity Vision Fund”) și companii ca Juvenescence, care cumpără startup-uri de medicină regenerativă.

În SUA și China, firme ca Unity Biotechnology (axată pe eliminarea celulelor senescente) sau Insilico Medicine (inteligență artificială pentru găsirea de medicamente anti-îmbătrânire) atrag și ele capital de ordinul milioanelor sau miliardelor, susținute de fonduri de investiții tehnologice.

Secolul XXI a readus și criogenia în atenția elitelor. În Statele Unite, laboratoare de crioconservare precum Alcor și Cryonics Institute plasează corpuri „în așteptare” (sau doar creiere) în silozuri de azot lichid, iar oferta lor excentrică a fost băgată în seamă chiar și de fostul CEO PayPal, Peter Thiel, care și-a anunțat public intenția de a fi înghețat după deces.

În Rusia, prima companie de acest gen, KrioRus (fondată de transhumanistul Alexandr Medvedev), vinde serviciul de crioprezervare pentru „eternitate” la prețuri considerabile. Faptul că, uneori, firmelor ca KrioRus le calculează clienții până și prin decontare psihologică de 72.000 de dolari sugerează de ce interesează industria.

În ansamblu, deși știința curentă nu garantează nimic, criogenia rămâne un pariu scump jucat de câțiva foști băncieri și ingineri, cu bani grei din buzunarele suspecților speranți.

Un alt domeniu „exotic” este transferul conștiinței și inteligența artificială. În acest caz, proiectul-cult este ”Inițiativa 2045” lansată în 2011 de antreprenorul rus Dmitri Itskov. El promite crearea, până în 2045, a unei “cărnuri” artificiale în care să se transfere întreg individul – teoretic astfel obținând nemurirea digitală. Itskov a reușit să atragă colaboratori occidentali și ruși de top și organizează conferințe transhumaniste în Moscova.

În paralel, capitalele chineze și americane finanțează proiecte de scanare a creierului și simulare cerebrală; de pildă, mari institute academice (inclusiv inițiative coordonate de Ministerul Chinez al Științei) cercetează cum am putea înregistra și copia activitatea neuronală în rețele artificiale.

În Silicon Valley, Elon Musk s-a implicat indirect prin Neuralink, în timp ce Bryan Johnson (fondatorul Kernel) studiază cum neurointerfețe și implanturi ar putea să crească performanțele creierului. Deși mașini „conștiente” reale nu există încă, aceste proiecte se bazează pe utopia că vom putea odată „descărca” creierul în hard disk pentru a trăi cât mai mult – un vis care, deocamdată, aparține domeniului science-fiction.

Augmentări cibernetice

Tehnologia avansată a căpătat și o latură cyberpunk. Elon Musk promite că interfața creier-computer Neuralink va permite, pe viitor, nu doar tratarea bolilor neurologice, dar și potențialul „salt” către nemurire digitală. Rivalul său autoproclamat, proiectul Kernel al lui Bryan Johnson, testează implanturi cerebrale pentru a crește memoria, atenția și, posibil, viteza de procesare biologică.

La Oxford și în alte centre europene, roboții de asistență și protezele avansate – de la inimă artificială la exoschelete – sunt privite ca modalități de a extinde forțele vitale. În Japonia și Korea de Sud, guvernele sprijină cercetări în exoscheleți și nanotehnologie medicală, miza fiind prelungirea speranței de viață a unei populații foarte îmbătrânite. În acest joc al augmentării, miliardarii aleg să investească în hardware ultra-slick: de exemplu, holt-labs și startup-uri finanțate de elita tech încearcă noi implante neuronale, iar companiile de biotehnologie lucrează la înlocuiri biologice ale organelor vitale – toate cu ținta de a mai adăuga câțiva ani la „ceas”.

Biohacking radical

În fine, un fenomen separat este biohacking-ul extrem practicat de unii bogați sau entuziaști plini de resurse. Bryan Johnson însuși e un „antreprenor-rejuvenare”: după ce a făcut o avere din tehnologie, a angajat medici și nutriționiști pentru un program „Blueprint” ce-i costă pe ”pacienți” milioane pe an – de la diete chirurgicale la monitorizări constante ale organelor și sesiuni de tratament neconvenționale.

Nu e singurul. Prin Silicon Valley bântuie povești despre fondatori care își administrează singuri „elixirul tinereții” – de la sultamicin și clorură de magneziu până la transfuzii de plasmă cu efect rejuvenant, iar unii își încheie ziua direct în capsula de crioterapie instalată lângă birou. Nimic nu pare prea excentric când e vorba de prelungirea vieții: există oameni care-și numără bătrânețile în „ani biologici” calculează durata ideală a somnului cu acuratețe de zece minute sau își conectează permanența pulsoximetrul la ceasul smart.

Clinicile de soare și serumuri anti-îmbătrânire nu sunt doar pentru vedete: unii investitori făcuți brusc bogați încearcă zilnic noi cocktailuri de vitamine sau terapii hiperbarice, sperând la un elixir personal.

Luxul eternității

Per ansamblu, avem deci un peisaj global bizar: în timp ce populația lumii fierbe sub criza sănătății și sărăciei, elitele pun la cale laboratoare de urmărit rețeaua genetică a nemuririi. Inițiative precum fondurile de miliarde pentru cercetare anti-aging din Statele Unite sau Hevolution Foundation a prințului saudit Mohammed bin Salman – care promite un buget de ordinea miliardelor de dolari anual pentru bio-științe – arată cât de serios se ia și la nivel de stat această idee. În fond, toată această investiție colosală indică o vană speranță: că, poate, prin tehnologie poți sfida natura.

Și totuși, dacă ne îngăduim un zâmbet amar, rămâne evident cât de ridicol e efortul: elitele par că-s puse pe o loterie ştiințifică, cheltuind averi pe întăriri biologice care nu au întâi garantat succes. Cu toate gadgeturile futuriste și protocoalele medicale de ultimă oră, nu există însă vreo certitudine că un miliard cheltuit va cumpăra nemurirea. În cele din urmă, miliardarii își pot clasifica ADN-ul și pot robotiza fiecare organe, dar rămâne întrebarea: își pot băga la ghișeu nemurirea? Poate, la urma urmei, singurul card nelimitat pe care și-l pot permite e cel de credit – exact spre o eternitate pe care oricum nu ți-o garantează niciun „loyalty plan”.

Psihologia nemuririi: de ce vor bogații să trăiască veșnic?

Dincolo de tehnologie, de laboratoare și de molecule reprogramate, goana după nemurire e, în esență, o fantasmă psihologică. Nu se reduce la prelungirea vieții – ci la dorința de a nu muri niciodată ca individ, de a scăpa definitiv de acea umbră care ne bântuie pe toți, fie că o recunoaștem sau nu.

Frica primordială

Prima rațiune e simplă și universală: frica de moarte. Nu moartea biologică în sine, ci stingerea eului. Extincția conștiinței, golul de după. Pentru un miliardar care controlează tot, care a cumpărat funcții, terenuri, ziare și demnități, moartea e singura limită pe care nu o poate negocia. E ultima umilință. De aceea, obsesia devine: „Cum o pot ocoli? Cum o pot învinge?” – iar această obsesie prinde formă în laboratoare și programe de cercetare.

Iluzia controlului absolut

Pentru elitele care au crescut în Silicon Valley sau în cercuri de putere financiară, ideea că viața e doar o problemă de optimizat e adânc înrădăcinată. Mâncarea, somnul, randamentul cerebral, totul se măsoară. E firesc, deci, ca și moartea să pară – în logica lor – un simplu „bug” al sistemului biologic. Ceva ce poate fi reparat. Totul se reduce, deci, la control: dacă poți controla tot ce e în afara ta, vei încerca inevitabil să controlezi și ceea ce e în tine.

Nevoia de sens într-o lume desacralizată

În lipsa unei religii reale, în absența unei transcendențe asumate, nemurirea tehnologică devine noul mit. O promisiune de dincolo de moarte, dar fără Dumnezeu. Un paradis construit în laborator, nu în Rai. O formă de „înviere” fără spiritualitate. Un fel de teologie de plastic. Psihologic, această proiecție e firească într-o cultură care a renunțat la absolut și s-a refugiat în simulacru. Într-o lume fără mister, nemurirea devine singura speranță de a da sens unei existențe finite.

Orgoliul de a nu fi uitat

Nimeni nu vrea să moară anonim. Dar unii – cei care s-au văzut zei în timpul vieții – nu suportă ideea de a fi șterși de pe fața pământului. Pentru ei, nemurirea nu e doar despre viață biologică, ci despre persistența ego-ului, despre amintire, control postum, despre faptul că „voi fi aici, într-un fel, mereu”. E o goană după glorie eternă, mascată sub forme științifice.

Și dacă… chiar am reuși?

Să presupunem, pentru un moment, că reușim. Că vine ziua în care un grup de oameni – cei mai bogați, evident – pot trăi la nesfârșit. Fără boală, fără bătrânețe. Conștiința lor în servere, corpul lor regenerabil, timpul fără limită.

Ce-ar urma?

Ar fi fericiți?
Sau ar descoperi că sensul nu vine din durată, ci din intensitate?
Că o viață fără moarte e, de fapt, un blestem?
Că omul nemuritor se plictisește, devine cinic, se dezumanizează?
Că dacă nu poți muri… nu mai ai pentru ce să trăiești?

Într-un paradox amar, exact cei care caută cu disperare să nu moară sunt și cei care s-au desprins cel mai tare de viața autentică.
Viața aceea care se simte, care doare, care se termină.
Viața care, tocmai pentru că e scurtă, merită.