Minimum 57 de oameni s-au înecat în Mediterana după ce barca pe care se aflau s-a scufundat

Cel puţin 57 de oameni s-au înecat luni când ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat în Marea Mediterană, în largul oraşului libian Khums, a anunţat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) citată de dpa.

Mai mulţi supravieţuitori au fost aduşi la ţărm de pescari şi gărzile de coastă, a menţionat purtătoarea de cuvânt a OIM Safa Msehli pe Twitter, fără a preciza numărul celor salvaţi.

Potrivit supravieţuitorilor, între cei care s-au înecat în Mediterana se numără cel puţin 20 de femei şi copii, a adăugat ea.

Decesele de luni survin la mai puţin de o săptămână după ce alţi 20 de migranţi s-au înecat în Mediterana, alţi 500 fiind interceptaţi şi readuşi în Libia.

Aproape 15.000 de migranţi au fost interceptaţi de gărzile de coastă libiene, susţinute de Uniunea Europeană, în prima jumătate a acestui an, adică mai mult decât toţi cei salvaţi în aceeaşi zonă în întregul an 2020, potrivit ONU.

Libia a devenit o rută majoră de tranzit pentru migranţii care încearcă să ajungă în Europa în ambarcaţiuni de cele mai multe ori inadecvate, după revolta care a dus la căderea dictatorului Muammar Gaddafi, în 2011, aminteşte dpa. Asta după ce Turcia încă reține mulți emigranți din Siria și restul Orientului Apropiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

recunoaștere facială

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi Rekognition

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi software-ul său de recunoaştere facială Rekognition, o tehnologie controversată din cauza riscurilor de discriminare, relatează AFP. Gigantul...

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...