Ministerul Agriculturii: Aplicanții măsurii IMM Agri-Food declarați neeligibili vor fi notificați

Aplicanţii măsurii IMM Agri-Food – „Granturi pentru capital de lucru acordate entităţilor din domeniul agroalimentar”, care au fost declaraţi neeligibili în urma pre-evaluării automate, realizate de sistemul IMM Recover, vor primi, începând de miercuri, notificări de respingere, pe platforma granturi.imm.gov.ro, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

Conform sursei citate, notificările vor fi însoţite de motivele de neeligibilitate.

„Rugăm aplicanţii să verifice conturile create pe aplicaţia informatică şi reamintim că aceştia pot contesta notificarea de respingere în termen de 2 zile calendaristice de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condiţiilor din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, veridicităţii şi conformităţii celor înscrise în cererea de finanţare”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, contestaţia se va transmite către Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE) de care aparţine solicitantul prin intermediul aplicaţiei electronice, termenul de soluţionare fiind de 3 zile lucrătoare de la data primirii.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...